Offline “Adoptă un Vot” în Veneția

Moldovenii din diasporă și cei de acasă își dau întâlnire la Chișinău între 19-20 august, eveniment care va avea loc la Tekwill, organizat de „Adoptă un vot”, aflându-se la cea de a II-a ediție. 

Offline-ul este un eveniment civic și împărtășește viziunea comunității „Adoptă un vot” de a contribui prin acțiuni concrete la prosperarea societății din Moldova. Participanții vor putea să se implice direct în proiectele care vor contribui să dezvolte R. Moldova, acestea fiind inițiate la primul offline.

Evenimentul își propune să unească cât mai mulți moldoveni care vor putea face cunoștință cu alte persoane care împărtășesc viziuni similare. Organizatorii își propun să pună în discuție subiecte care se referă la realizarea proiectelor educaționale, sociale, economice, juridico-economice, civice și de caritate, dar și alte aspecte tematice precum: inovații, business, antreprenoriat și proiecte de mediu pentru Republica Moldova.

Unele dintre proiectele elaborate în cadrul primei ediții au fost deja realizate, spun organizatorii. Persoanele care s-au înregistrat la eveniment vor avea parte de „Welcome party” în seara de 18 august, înainte de conferință. Doritorii să participe la discuții informale și networking sunt rugați să confirmați prezența în formularul de participare până pe 10 august.

Evenimentul este deschis pentru toate persoanele interesate atât din diaspora, cât și pe cei de acasă și este autofinanțat. Taxa de participare este de 15 EUR (include chiria sălii și doua pauze de cafea) sau 25 EUR (+două prânzuri).

Amintim că în martie, moldovenii de peste hotarele țării și cei de acasă s-au întâlnit pentru prima dată la offline-ul „Adoptă un vot” în Veneția, unde au adoptat o rezoluție despre acțiunile și pașii care urmează să fie derulați pe viitor. De asemenea, aceștia se opun sistemului electoral uninominal, iar Igor Boţan susţinea că iniţiativa legislativă a democraţilor reprezintă o marginalizare pentru diaspora.

Comments

comments