Hipoterapie la Clubul de Hipism din Budești “Sparta”

Diaspora moldovenilor din SUA a pregătit un concert de caritate la Chișinău și un spectacol gratuit cu delfini pentru părinți și, în mod special, pentru 70 de copii cu nevoi speciale. Frapați de bunele practici ale terapiei alternative, practicată peste hotarele țării prin hipoterapie, organizatorii inițiativei civice “Gallop Moldova” s-au gândit să le ofere copiilor cu dizabilităţi o şansă la o viaţă inclusivă. 

“Este un program nou pentru Republica Moldova, care susține copiii cu nevoi speciale să se recupereze și să obțină mai multe rezultate în viața socială”, afirmă Natalia Ghilașcu, fundraiser din Chicago.

Pe lângă distracţie, organizatorii proiectului şi-au propus să colecteze şi bani, pentru ca micuţii cu dizabilităţi să poată beneficia gratuit de terapie cu ajutorul cailor. Copiii, alături de părinţi, au profitat din plin de sărbătoare. Au avut parte de un concert, au participat la ateliere de creaţie, jocuri interactive şi au putut admira o expoziţie fotografică, care a prezentat activităţile a 20 de copii cu nevoi speciale de la Grădinița 167 din Chișinău.

Iniţiatorii Gallop Moldova îşi propun să sprijine cel puţin 50 de copilaşi prin hipoterapie.  Unul dintre primii norocoși este Vlăduț, care are cinci ani și a pilotat noul serviciu la un club de hipism din Budești. Din copilărie, a fost diagnosticat cu paralizie cerebrală infantilă și are nevoie de îngrijire permanentă. Mama micuțului, Angela Cauș, l-a înscris la un serviciu de terapie intensivă prin călărie, iar la Centrul de Hipism din Budești, vine de 2-3 ori pe săpătmână. După o lună, părinții s-au arătat nespuși de bucuroși de rezultatele obținute.

Echipa de fundraiseri din Chicago

“Spatele este acum mai bine echilibrat, a obținut o încredere în sine, mâinile îi sunt relaxate, le recomand tuturor părinților să nu rateze această șansă, pentru că rezultatele sunt vizibile la doar o lună”, declară Angela Cauș.

Părinții, care îngrijesc de acești copii, optează tot mai mult pentru programele alternative de terapie, chiar dacă în Moldova acest tip de serviciu este abia la început de cale. 

“Mă mândresc că acești copii pot avea rezultate bune, iar pentru a continua acest proiect, sper să se petreacă o minune, ca oamenii de rând să susțină fondul programului nostru”, afirmă Maria Gurcova, inițiatoarea proiectului Gallop Moldova.

Trainerii calificați în hipoterapie spun că astfel de antrenamente săptămânale aduc rezultate foarte bune de vindecare emoțioanlă, copiii devin mai activi și reacționează mai ușor la cei din jur, iar acest serviciu este recomandat în special copiilor cu dizabilități mintale, care se pot recupera foarte rapid. O ședință durează, de obicei 30 de minute, asistată de un terapeut.

“Când vezi că acest copil deja îți zâmbește, mă simt și eu fericită. Îl recomand copiilor cu tulburări mintale, un curs prea intens poate avea unele complicații, de aceea, preferăm și o consultare a medicilor,” explică Oxana de la Clubul”Sparta”.

Echipa Gallop Moldova

Inițiatorii”Gallop Moldova” au fost impresionați de popularitatea acestor servicii într-o vizită în SUA, iar reîntorși acasă, au decis să pună bazele unui start-up, care să sprijine o nouă abordare de terapie și reabilitare, iar cu fondurile adunate, zeci de alți copii așteaptă să frecventeze aceste sedinte. 

“Dacă acest proiect va avansa, vom deschide noi școli de terapie, iar peste un an, vom avea mai mulți copii înscriși la Gallop Moldova. Sunt impresionată de metodele de lucru ale specialiștilor de peste hotarele țării, aplicate în servicii alternative. Se merită să învățăm de la ei tot ce e mai bun”, explică Maria Gurcova, coordonatoarea Gallop Moldova.

De obicei, acest gen de activități este efectuat în complex cu alte metode tradiționale, iar caii sunt special dresați pentru a face față acestor nevoi. Pa șa, copiii pot simți mai bine mișcările, ceea ce le conferă mai multă încredere. O bună parte dintre micuți ajung la hipoterapie doar dacă medicii consideră că acest tip de sport nu le este contra-indicat. Potrivit Oxanei Zelinscogo de la Clubul de Hipism Sparta, un curs integral durează 10 ședințe, care se repetă de trei ori în an.

“Am fost bucuroși să cunoaștem cazuri când copiii chiar au fost puși pe picioare, copilul deprinde pasul cailor și astfel, învață a merge”, explică instructoarea de hipoterapie.

Organizatorii proiectului mizează că instituțiile de educație, împreună cu societatea civilă, vor acorda o atenție mai sporită copiilor care au nevoie de o integrare corectă în societate, iar acest start-up se dorește să demonstreze că cu dedicație și dorință, putem aduce o mică schimbare în Moldova. Așa cum nevoie în Moldova sunt mari, iar numărul de copii cu autism și tulburări mintale este în creștere, părinții devin tot mai plini de speranță de sprijinul societății.

“Apelăm la toți cu inimă mare să ne susțină și să putem să-l vedem pe Vlăduț pe picioare, este un copil mult așteptat ca și mulți alții”, a conchis mama băiatului.

Cu fondurile adunate, Gallop Moldova vrea să ajungă la inimile a cel puțin 50 de copii, care sunt gata să urce pe șa și să încerce un nou serviciu. Deocamdată, cu banii adunați vor putea fi recuperați doar 10 copii.

Acest reportaj a fost realizat cu susținerea Biroului pentru Relații cu Diaspora, în cadrul Programului Diaspora Engagement Hub, al proiectului ”Consolidarea cadrului instituțional al Republicii Moldova în domeniul migrației și dezvoltării”, implementat în parteneriat cu OIM Moldova și finanțat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC). Opiniile exprimate de autor nu sunt neapărat împărtășite de către fondator. 

Comments

comments

Publicitatea ta