Arca TV, prima televiziune online a comunității de români de pretutindeni, își deschide larg ușile către toți liderii de opinie, ca să fie mai aproape de cei de acasă și să fortifice Diaspora din SUA și alte țări. Aceasta a fost lansată pe 1 Decembrie, de Ziua României din Texas. 

Jurnaliștii de la “Gândacul de Colorado” sunt convinși că un asemenea proiect media va ajuta românii să fie aduși mai aproape, iar această idee reprezintă o ocazie unică de a uni românii pe o platformă de comunicare.

Proiectului i s-a alăturat și Adrian Ardelean din Montreal, producătorul emisiunii de radio “Ora Românească”, care afirmă că această platformă va promova oamenii de știință, cultură, care au un cuvânt important de spus în societatea românească.

Ziaristi și leaderi ai asociatiilor românești, sau pur și simplu ROMÂNII din America – Miami și Tampa – Florida, Chicago, New York, Seattle, Colorado, Las Vegas, Los Angeles, Houston sunt primii care au salutat inițiativa și care vor contribui cu diverse idei și interviuri.

Lucian Blaga, inițiatorul televiziunii online afirmă că duce discuții și cu ziariștii din Italia, Spania, Germania și Marea Britanie. “Toți acești oameni au respectul și admirația mea, si sunt sigur, și a dumneavoastră, odata cu lucrurile pe care le vor realiza și prezenta. Doresc să cunosc și să-i implic în această platformă de comunicare pe toți românii care au ceva de spus și cred cu tărie că o voce puternică a Diasporei românești în continuă creștere va fi cel mai benefic lucru pentru toți,”, menționează Blaga pe situl TV, ARCA.

ARCA TV este o televiziune ce va transmite din Statele Unite, online i prin TVR International, cu care deține un acord. Nu există o televiziune la nivel național pe teritoriul American care să arate viața și dorintele românilor, care să transmită activitățile culturale, artistice, și festivalurile organizate de acestia.

noua platforma online își propune să participe activ la deciziile ce le pot influenta viața tuturor românilor, și bineinteles de a pastra vii cultura, obiceiurile, limba romana si credinta.

 

Comments

comments