Desen de Gary Waters — Getty Images

Mai mult de jumătate din moldovenii plecați peste hotare nu mai revin acasă, iar 25% vin tot mai rar acasă, se arată într-un sondaj elaborat de IMAS, „Barometrul Diasporei”, care a fost realizat pe un eșantion de 600 de persoane la începutul anului 2017. 

Doar 29.101 moldoveni se află la evidenţa consulară a misiunilor Republicii Moldova de peste hotare dintre cei peste 800 mii oficial plecați din țară. Cercetarea IMAS arată că tendința de a pleca la muncă peste hotare s-a menținut de-a lungul ultimilor ani în mod constant în Republica Moldova.

Cei plecați reușesc să se angajeze în afara țării, însă veniturile lor sunt destul de mici, în comparație cu nivelul de trai al țărilor de destinație. 40% dintre ei reușesc să acumuleze venituri de aproape o mie de euro, în timp de 30% acumulează până la două mii de euro pe lună și doar 15% sunt mai bine puși pe picioare.

Aproape trei sferturi din diasporă, potrivit statisticilor oficiale, este din localitățile rurale (72,5%). Potrivit Biroului Național de Statistică, în Moldova sunt înregistrate 1,8 milioane de persoane inactive, și se prespune că numărul este extrem de mare, pentru că majoritatea acestora sunt plecați sau la învățătură sau la muncă peste hotare.

Ce cunosc mai puțin moldovenii de peste hotare este că încă anul trecut, autoritățile de la Chișinău doreau ca moldovenii care muncesc peste hotare și care au adunat venituri și pentru a-și aduce aceste venituri acasă, urmau să le declare și să achite 2% din valoarea acestora pentru a le legaliza. Proiectul de lege privind liberalizarea capitalului și stimularea fiscală, care deja a fost votat în prima lectură de către Parlament, a stârnit mari nemulțumiri în rândurile cetățenilor și a fost dat uitării.

Din 2016, cetățenii români ce muncesc în străinătate, spre deosebire de moldoveni, sunt obligați să plătească impozit statului român, chiar dacă plătesc taxe și impozite și statului în care lucrează.

Astfel, românii, chiar dacă nu se află pe teritoriul Românii, trebuie să declare venituri din profesii libere, venituri din activitati comerciale, venituri din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuala, venituri din cedarea folosintei bunurilor, venituri din activitati agricole, venituri din salarii platite pentru activitatea desfasurata in strainatate de un angajator sau in numele unui angajator rezident in Romania , etc.

Comments

comments

Publicitatea ta