Dumitru Alaiba, flickr.com

Dumitru Alaiba, noul deputat care va reprezenta diaspora din SUA și Canada în Parlament a spart tăcerea după câteva zile de la alegeri și le-a mulțumit tuturor susținătorilor care au parcurs sute de km pentru a se prezenta la urnele de vot. 

Potrivit lui, această victorie a fost posibila pentru că oameni de diferite religii, varste, sexe și profesii au susținut campania sa. “Este victoria voastră. Vă mulțumesc pentru tot. M-ați primit în casele voastre, mi-ați dat sfaturi, m-ați încurajat. A fost o campanie intensă și am aratăt un rezultat frumos nu grație, ci în pofida condițiilor care ni s-au creat. Sistemul s-a opus ca noi să câștigăm, dar am reușit pentru că democrația este mai puternică”, a declarat Dumitru Alaiba într-un video postat pe Facebook.

El a mai adăugat că va reprezenta pe toți cetățenii moldoveni din SUA, ci nu doar pe ale celora care l-au susținut. Doar 4622 de cetățeni s-au prezentat la urnele de vot, adică 0.16% din voturile așteptate. Un efort considerabil l-au făcut cetățenii din Toronto și Montreal, care au mers sute de kilometri ca să voteze. Alții au zburat mii de kilometri pentru a-și exercita dreptul la vot și au mobilizat lume in jurul lor.

După procesarea proceselor-verbale în circumscripția nr. 51, victoria candidatului blocului „ACUM Platforma DA și PAS”, Dumitru Alaiba este cu mult detașată de cea a contracandidaților săi. În SUA și Canada s-a dat cea mai grea luptă pe internet. În favoarea acestuia au votat 49,05%, fiind susținut de 2206 alegători.

Primul care i-a urat succese după alegeri a fost Valeriu Ghilețchi, care s-a ales cu 26,82%, urmat de Alexandrin Patron cu 10,25%, ambii candidați independenți.

tabel postat de Alin Patron

“Felicitări Dlui Dumitru Alaiba cu victoria obținută pe Circumscripția 51. A fost o luptă grea. Sunt recunoscător familiei, echipei, prietenilor și tuturor celor care m-au susținut în această bătălie electorală. Campania s-a încheiat, viața însă continuă, la fel și lupta pentru cauza în care am crezut mereu. Cred că cele mai bune vremuri ale Moldovei sunt încă înaintea noastră”, scrie Valeriu Ghilețchi pe pagina sa de Facebook.

Și Alexandin Patron, care s-a ales cu cu 10,25% din voturi, i-a adresat un mesaj lui Dumitru Alaiba, de această dată fără atacuri personale. “Am doar o singură rugăminte către tine și colegii din Blocul ACUM – vă rog, nu ne dezamăgiți așa cum au făcut-o alții, nu fiți aroganți la fel cum au fost alții și nu faceți compromisuri rușinoase. Noi de prea multe ori am călcat pe greble și ne doare fruntea”, a scris Patron pe pagina sa de Facebook.

Angajați ai Guvernului Moldovei, implicați în atacuri mediatice înainte de alegerile parlamentare

Cei mai mulți moldoveni din SUA care au votat în susținerea lui Dumitru Alaiba au fost din Chicago, din 1096 de cetățeni prezenți la urne, au votat 653 de susținători. 279 de voturi au fost acumulate în New York, unde doar 358 de alegători au fost prezenți la vot. La fel, 261 de voturi au fost exprimate în favoarea sa din 291 de alegători prezenți la singura secție din Ottawa. La Seattle, din 654 de alegători, pentru Alaiba au optat 248 de persoane, urmat de 206 de voturi în Sacramento.

Comments

comments