sursa: http://icr.ro

Actrița Mihaela Drăgan, este prima femeie cu origini din România, care a fost nominalizată la premiul anual oferit de The League of Professional Theatre Women, din New York, care va avea loc pe 23 octombrie.

Institutul Cultural Român din New York susține prezența actriței Mihaela Drăgan la ceremonia de decernare The Gilder/Coigney International Theatre Award 2017, premiu oferit de The League of Professional Theatre Women.

Premiul celebrează munca excepțională din teatru a femeilor artiste din întreaga lume. Cele 20 de nominalizate, în acest an sunt: Abir Aly (Egipt), Lina Attel (Iordania), Jalila Baccar (Tunisia), SarahBerger (Anglia), Patricia Benecke (Germania), Sabina Berman (Mexico), Kate Cherry (Australia), Mihaela Drăgan (România), DreniaFrederick (St. Lucia), Elena Gremina (Federația Rusă), Brigitte Helbling (Germania), Natalia Kaliada (Belarus), Carmina Narro (Mexic), JuliaPascal (Marea Britanie), Marwa Radwan Mohamed (Egipt), Jesusa Rodriguez (Mexic), Adelheid Roosen (Olanda), Nan VanHoute (Olanda), Ilire Vinca (Kosovo) și Linda Wise (Franța).

Mihaela Drăgan, născută în 1986, este actriță și dramaturgă care locuiește și lucrează în București și Berlin. În 2014, a fondat compania de teatru Giuvlipen, „un teatru revoluționar”, confom agenției de presă Reuters, alături de alte actrițe rome.

Spectacolele Giuvlipen au o agendă feministă: de exemplu, Gadjo Dildo, care vorbește despre hipersexualizarea femeilor rome de către bărbații ne-romi. În 2015, joacă în filmul Aferim!, regizat de Radu Jude, filmul care a câștigat Ursul de Argint pentru regie, la Festivalul Internațional de Film de la Berlin; iar în 2017, este personajul principal al scurtmetrajului Magie Noir, regizat de Fanny Ardant.

Actrița este, de asemenea, trainer pentru Teatrul Oprimaților, unde lucrează cu femei rome din comunități pe problemele lor specifice. În plus, a susținut mai multe conferințe pe teme asemănătoare, ca de exemplu ”Producerea Teatrului Feminist Rom”, și a fost speaker pentru TEDxEroilor și Creative Mornings.

În prezent, lucrează la Berlin, la Teatrul“Maxim Gorki”. Mihaela Drăgan este una dintre cele șase finaliste la Premiul Internațional de Teatru Gilder/Coigney 2017, din New York, care recompensează activitatea de excepție a unor femei din întreaga lume, care s-au dedicat teatrului.

Proiectul se înscrie în strategia ICR New York de promovare și susținere, în spațiul nord-american, a oamenilor de teatru din noua generație din România.

Comments

comments