Dorin Dușciac, vicepreședintele Partidului Dreapta

Dorin Dușciac, unul dintre cei mai activi tineri din diaspora Republicii Moldova în Franța, susține că fenomenul emigrării minților agere, telentelor și oamenilor cu experiență nu trebuie să fie privit neapărat ca pe un film de dramă. El susține că nu este niciodată târziu să participi în viața publică și în funcțiile de luare a deciziilor în Moldova.

Deși a activat în calitate de viceministru al Mediului timp de doar opt luni, această experiență l-a maturizat suficient ca să înțeleagă cum funcționează un sistem guvernamental. Potrivit lui, diaspora are un cuvânt important de spus pentru a menține o dezvoltare durabilă a Republicii Moldova.

Deținând o experiență de predare și cercetare de mai bine de 15 ani în Franța, continuă să activeze la Comisariatul de Energie Atomică din Paris, iar plecarea sa din Minister nu o privește ca pe o înfrângere, ci drept o provocare, care a lăsat amprenta unei așteptări de a deține o funcție de luare a deciziei, fără de care schimbările nu pot avea loc.

“Fizica nucleară este un domeniu pasionant, unde descopăr lucruri noi, iar asta mă face să mă reîntorc la fizică, pentru a-mi satisface provocarea intelectuală”, spune Dorin.

Dorin Dușciac, Ignite Moldova

Punctele sale de vedere despre actualul sistem de guvernare prezintă interes pentru întreaga comunitate din diasporă, experiența căruia vorbește despre o anumită rezistență din partea oficialilor de a implementa reformele și de a accepta pe deplin ideile inovatoare. Dacă s-a regăsit sau nu într-un Guvern care încearcă să promoveze reformele, rămâne un mare semn de întrebare.

“Venind din afara sistemului cu o anumită experiență, am dorit să aplic acele învățate, dar am întâmpinat o rezistență. Oamenii nu se lasă învinși ușor, pur și simplu, nu mi s-a oferi la momentul potrivit o creștere profesională bine meritată. Efortul depus trebuie să demonstreze rezultate clare, de aceea, mi-am dat demisia, pentru că nu mi s-a oferit funcția de ministru, unde să pot lansa cu adevărat unele schimbări”, a declarat Dorin Dușciac pentru Moldova Times.

Domeniul nuclear de cercetare îl pasionează mereu, iar întors în Franța, se simte din nou în forță pentru a-și demonstra talentele și valoarea profesională. Consideră că experiența internațională îi va fi mereu de folos și nu exclude că aceasta îl va ajuta să o aplice cândva în țara de origine.

“Am constatat unele deficiențe, am încercat să schimb unele lucruri, nu a fost deloc ușor, întregul sistem se poate mobiliza împotriva ta, are un grad avansat de inerție”, explică Dușciac. 

Comunitatea moldovenilor din Paris în fața Ambasadei Moldovei

Ultima dată, a revenit acasă să ne vorbească la Ingite Chișinău, cum îi ajută pe migranții moldoveni să se integreze în țările-gazdă în calitate de președinte al Asociației pentru Integrarea Migranților în Franța. Potrivit lui, nu este niciodată târziu să aduci o schimbare în țara unde ai fost născut și să îți pui în aplicare talentele și experiența.

“Nu este niciodată târziu să faci o schimbare în viața ta, să ajuți țara în care te-ai născut, nu este o rețetă corectă, fiecare persoană decide în felul său. Eu încurajez toată lumea să se implice în structurile de vârf, într-un domeniu de responsabilitate în viața publică, experiența este una inedită”, afirmă Dorin Dușciac.

Dorin se numără printre membrii activi ai diasporei care a înaintat apeluri de susținere a Legii Egalității, s-a pronunțat asupra liberalizării regimului de vize și, mai curând, pentru deschiderea mai multor secții de vot peste hotarele țării. Actualmente, deține funcția de vice-președinte al Partidului “Dreapta”.

Acest reportaj a fost realizat cu susținerea Biroului pentru Relații cu Diaspora, în cadrul Programului Diaspora Engagement Hub, al proiectului ”Consolidarea cadrului instituțional al Republicii Moldova în domeniul migrației și dezvoltării”, implementat în parteneriat cu OIM Moldova și finanțat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC). Opiniile exprimate de autor nu sunt neapărat împărtășite de către fondator.    

Comments

comments