Tanea Crețu, studentă la Universitatea de Comerț din Spania

A devenit una din vocile diasporei după ce i-a reușit să-și publice clipurile poetice despre situația politică din Moldova. Este o tânără plecată peste hotare și a rămas doar cu vise spulberate despre viitorul țării noastre. Tanea Crețu, stabilită cu traiul în Spania, a declarat pentru Moldova Times că scrie poezii pentru că visele moldovenilor care au ales să plece peste hotare s-au năruit și că oamenii pleacă, lasă tot ce au contruit în urma lor pentru un viitor mai bun.

Natalia Ghilașcu: Dragă Tanea, ai publicat în ultimul timp pe pagina de Facebook “Gânduri Acasă” poezii cu propriile creații, compuse și inspirate despre Moldova, care nu i-au lăsat indiferenți pe cei care le urmăresc cu o deosebită curiozitate. Care a fost motivația de a lansa un astfel de proiect de creație online și care sunt temelele la care ții cel mai mult?

Tanea Crețu: Nu am pornit cu ideea de a lansa un proiect. Am scris prima mea poezie și m-am gândit că ar fi bine să o postez. Nu-mi dădea pace gândul că ceilalți ar trebui să o simtă exact așa ca și mine și cel mai potrivit mod a fost să o public într-un mesaj video. Așa a pornit totul. Nu există strategii, ci doar idei care, atunci când apar, încerc să le expun în versuri, nimic mai mult. Mereu am fost interesată de situația politică, mai ales cea de acasă și urmăream toate buletinele de știri de mică, de asta, probabil, mă axez mai mult pe aceste teme.

Natalia Ghilașcu: De obicei, clipurile tale video cu mesaje de sensibilizare ai cetățenilor moldoveni despre situația politică din Moldova acumulează mii de vizualizări. Până la urmă, talentul actoricesc și cel poetic de unde se trage?!

Tanea Crețu: Nu ma consider o persoana talentată și nici nu am in familie pe cineva care ar fi pasionat de poezie. Știu doar că mereu mi se spunea că sunt foarte expresivă. Dar, repet, poezia nu reprezintă decât un mod de a mă exprima.

Natalia Ghilașcu: Cât de importante sunt, după părerea ta, campaniile online pentru a promova o anumită cauză socială în Moldova?! Crezi că posibilitățile rețelelor sociale din Moldova sunt utilizate la justa valoare? 

Protestele moldovenilor din Spania

Tanea Crețu: Nu ne-ar ajunge tot timpul din lume pentru a promova campaniile sociale de acasă, fiindca sunt atât de multe și necesare. Trebuie să recunoaștem că o mulțime de proiecte au fost duse la bun sfârșit datorită promovarii pe rețelele de socializare. Cel mai bun exemplu în acest sens au fost alegerile din 30 octombrie, când am avut cu toții un singur scop și ne-am mobilizat într-un mod extraordinar pentru a-l atinge.

Natalia Ghilașcu: Ai decis să emigrezi de la vârsta de 19 ani, unde ai urmat studiile superioare la Universitatea din Cantabria, facultatea de Drept. Unde te vezi în continuare și ce dorești să profesezi în Spania?

Tanea Crețu: În câteva luni termin studiile de Masterat, după care voi rămâne să fac Doctoratul la facultatea unde am învățat și deja să devin profesor universitar, dacă nu se schimbă nimic până atunci.

Natalia Ghilașcu: Cum privești dreptul la libertatea de exprimare din Republica Moldova, dacă compari situația cu cea din Spania sau a altor state europene?

Tanea Crețu: Acasă ai libertatea de a te exprima daca nu te bagă nimeni în seama, daca ceea ce spui nu-i interesează pe restul. Din momentul în care devii auzit, ascultat, deja nu mai este atât de simplu, pentru că pui în pericol “stabilitatea”. Știm cu toții foarte bine că în Europa, acesta este un drept fundamental care se respectă, nu există doar pe hârtie. Aici ești liber să spui ce crezi și simți fără a fi intimidat, ori amenințat că¨vei avea probleme¨. Nu cred că vreun spaniol și-ar putea imagina situația în care șeful i-ar dicta pentru cine să voteze. Este exclus.

Tanea Crețu, studentă la Universitatea de Comerț din Spania

Natalia Ghilașcu: Mobilizarea cetățenilor din diasporă pentru a se întruni la un Offline în Veneția pe 18-19 martie poate fi considerată drept o maturitate și un interes mai sporit a diasporei pentru a contribui la reformele din Moldova?

Tanea Crețu: Moldova devine tot mai mică și, respectiv, numărul celor plecați devine tot mai mare. Oamenii pleacă zilnic, lasă tot ce au construit o viață și merg să-și caute un viitor mai bun, iar asta nu poate fi condamnat. Diaspora mereu a fost interesată de situația de acasă. Aș putea spune că poate chiar un pic mai mult decât cei rămași acolo, fiindcă la noi se mai adaugă și elementul de melancolie, dor de casă, dorința de a ne întoarce etc. Dacă tot suntem așa mulți, cu dorința de a schimba ceva, de ce să nu o facem împreuna?

Natalia Ghilașcu: Într-un clip video, ai făcut un apel către cetățenii moldoveni care au emigrat din Moldova să vină la această întrunire, prima de acest gen când diaspora se mobilizează cu propriile eforturi. Care sunt așteptările de la acest eveniment?

Tanea Crețu: Chiar dacă am ezitat destul de mult până a lansa proiectul, rezultatele la ziua de azi sunt îmbucurătoare. Avem deja un număr important de participanți și multi alții cu dorința de a contribui, chiar dacă nu vor putea fi prezenți la Offline. Suntem realiști și nu puteam califica evenimentul din start, nu putem să vorbim azi de concluzii și așteptări. Evenimentul va fi exact așa de bun pe cât îl vom face noi să fie.

Tanea Crețu

Natalia Ghilașcu: Cum crezi că ar putea fi valorificate cel mai eficient resursele informaționale, financiare și cele umane (talente și experitză) ai cetățenilor moldoveni pentru a produce schimbări pozitive în Moldova?

Tanea Crețu: Doar colaborarea între noi, cei plecați, și cei rămași acasă poate aduce rezultate pozitive. Nu ne putem diviza în două grupuri pentru că avem obiective comune. Exact pentru acest motiv sunt invitați la Offline-ul de la Veneția și cei din Moldova.

Natalia Ghilașcu: Ai speranță într-un viitor apropiat că moldovenii care au emigrat vor investi în viitorul economic al Republicii Moldova și ce condiții ar trebui să fie create acasă ca aceste dorințe să se realizeze?

Tanea Crețu: Nu pot vorbi în numele tuturor, dar sunt sigură că o mare parte dintre noi ar fi dispuși să investească în dezvoltarea Moldovei, daca nu ar fi o investiție inutilă. Ar trebui să apară o alternativă, pur și simplu o alternativă, fiindcă acum știm că există monopol absolut.

Natalia Ghilașcu: Ce poți spune despre integrarea tinerilor moldoveni în Spania și care sunt principalele preocupări ale diasporei? Vă întâlniți doar la evenimentele culturale sau există și grupe de interese pentru a colabora la dezvoltarea proiectelor comune?   

Tanea Crețu: Din păcate, nu pot vorbi despre noi, moldovenii de aici ca fiind un grup. Suntem mulți, însă fiecare are interese diferite. Cel mai grav, de fapt, e că unii oameni nici nu încearcă să se integreze pentru că trăiesc cu gândul că se vor întoarce acasă într-o bună zi. Ei doar muncesc și uită să trăiască.

Vă mulțumim!

Acest interviu a fost realizat cu susținerea Biroului pentru Relații cu Diaspora, în cadrul Programului Diaspora Engagement Hub, al proiectului ”Consolidarea cadrului instituțional al Republicii Moldova în domeniul migrației și dezvoltării”, implemetat în parteneriat cu OIM Moldova și finanțat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC). Opiniile exprimate de autor nu sunt neapărat împărtășite de către fondator.

Comments

comments