Motivele pentru care merită ca moldovenii de peste hotare să se alăture Offline-ului Adoptă un Vot din Veneția

1310
OfflineMembrii comunității Adoptă un Vot își dau întâlnire, în weekendul 18-19 martie, în Veneția. “Ne propunem să ne întâlnim și să discutăm față în față despre realizările și provocările cu care ne confruntăm peste hotare și în țară”, anunță organizatorii pe pagina de Facebook a evenimentului.

Comunitatea Adoptă un Vot s-a născut în preajma alegerilor prezidențiale ca o necesitate de mobilizare a cetățenilor moldoveni de peste hotare la vot. Grupul a fost punctul de pornire pentru Dosarul Diasporei, dar și pentru alte proiecte sociale și de caritate. În prezent comunitatea numără aproape 98 de mii de membri.

Redacția #Diez a “cules” de la organizatorii evenimentului 10 motive care te vor convinge să devii parte a evenimentului care va aduna în același loc moldoveni din toate colțurile lumii, dornici să se implice în dezvoltarea Republicii Moldova, dar și să ajute la soluționarea problemelor cu care se confruntă moldovenii de peste hotare.

  • Vei părăsi zona de confort. Știm cu toții că e foarte comod să dezbatem subiecte aprinse, să ne plângem de probleme și să critimăm orice inițiativă în fața unui monitor. Dar cât de greu e să părăsești această zonă de confort, să găsești timp și dorință, să parcurgi sute de kilometri ca să te întâlnești cu alți entuziaști și împreună să încercați să găsiți soluții pentru problemele individuale? Acest eveniment e ocazia perfectă pentru a ieși din zona ta de confort și a demonstra că îți pasă cu adevărat de tot ce se întâmplă în Moldova.
  • Șansa să întâlnești în același loc oameni activi din diasporă și din Moldova. Offline-ul Adoptă un Vot va fi cea mai bună ocazie să ne cunoaștem între noi, indiferent dacă locuim în țară sau peste hotare, să ne consolidăm și să ne completăm, mulți și diferiți cum suntem, uniți de aceeași dorință de implicare, atât de necesară și pentru a porni carul din loc.
  • Vei lua parte la nașterea mai multor proiecte. Suntem siguri că la această întâlnire vor prinde viață mai multe proiecte și inițiative care vor deveni importante pentru țara noastră. De entuziasmul și capacitatea participanților depinde dacă aceste proiecte vor face cu adevărat o schimbare, de aceea avem nevoie de tine să dai tonul acestor inițiative și să contribui, pas cu pas, la transformarea conceptelor în fapte.
  • Oameni și prieteni noi. La eveniment vor veni persoane din mai multe colțuri ale lumii, cu povești de viață și experiențe profesionale diferite. Vom socializa, vom face schimb de cunoștințe și experiențe și cu siguranță ne vom întoarce acasă îmbogățiți cu noi relații de colaborare și prietenii.
  • Contribuție pentru Moldova. Noi, cei care locuim peste hotarele Moldovei, de multe ori avem remușcări și ne reproșăm faptul că “dacă rămâneam acasă probabil puteam face mai multe pentru țara mea”. Contribuția celor plecați peste hotare la dezvoltarea țării este imensă! Acum însă, am putea să creștem și să canalizăm această contribuție în ceva unic și important pentru țara noastră. Fiind parte a unor proiecte vei putea să te implici direct la dezvoltarea Moldovei și vei avea satisfacția gândului “Am fost, am participat, am contribuit, mi-am dedicat timpul și energia să dezvolt împreună cu alții noi idei și sunt fericit de rezultatele lor‘.
  • Putere de decizie. Chiar dacă locuim peste hotare, prin efort comun, putem deveni o voce importantă care să-și revendice drepturile în cele mai importante decizii ce țin de viitorul Moldovei și viața tuturor cetățenilor țării. Dosarul Diasporei a demonstrat că putem deveni o voce puternică atunci când există voință comună. Chiar dacă nu am avut un succes categoric în acest dosar din cauza ignoranței autorităților, suntem siguri că perseverența noastră în timp îi va obliga să ne asculte. Vom folosi toate pârghiile legale și democratice pentru a fi auziți.
  • Consolidarea energiei din diasporă. Dorim ca această întâlnire să devină un început pentru o platformă comună a tuturor comunităților de cetățeni ai Republicii Moldova de oriunde în lume. Ne dorim o diasporă apolitică, insistentă și consolidată. Doar având o voce comună și acționând prin proiecte bine definite vom reuși să obligăm autoritățile de la Chișinău să țină cont de părerile noastre și să ne susțină în eforturile depuse pentru a schimba lucrurile spre bine.
  • Vei obține experiență de muncă și coordonare de la distanță. E greu să muncești cot la cot cu oameni care locuiesc în țări și pe contintente diferite? Probabil, dar nu imposibil. Implicarea ta ulterioară în proiectele care vor lua naștere la Offline te va învăța să dezvolți idei, proiecte, acțiuni cu oameni care locuiesc chiar și la mii de kilometri distanță de tine și în alte fusuri orare, dar care au aceleași viziuni ca tine și dorință de a schimba lucrurile în Moldova.
  • Promovarea asociațiilor. În cadrul evenimentului va fi organizată o expoziție a asociațiilor și istoriilor de succes. Vom pune la dispoziție spațiu pentru cei care doresc să prezinte proiectele/realizările asociației din care fac parte.
  • Primăvara în Veneția – poveste! Vei avea ocazia să cunoști un oraș cu o istorie impresionantă, să te pierzi pe străduțele Veneției și să testezi delicioasele gustoșenii din bucătăria italiană! Hotelul unde va avea loc evenimentul este situat exact lângă Parcul San Giuliano, unul dintre cele mai tinere parcuri din Europa, pe malul lagunei cu panoramă spre Veneția și Podul Libertății.

sursa: Diez.MD

Comments

comments