Oamenii apelează de obicei la instanțele de judecată și avocați pentru a-și face dreptate. Dacă instanțele au rolul de arbitri independenți atunci avocații iau poziția clientului și sunt gata să facă totul (în limitele legii evident) pentru a avea câștig de cauză. Unul din cele mai importante instrumente pe care le au avocații într-un proces este posibilitatea de a vorbi direct judecătorului și a-i demonstra prin argumente bine formulate că poziția sa este una întemeiată. Din păcate, acest instrument este subapreciat în justiția din Republica Moldova.
Cine este avocatul?
Dacă facem o scurtă incursiune în etimologie, aflăm că cuvântul AVOCAT provine de la latinescul ADVOCARE, compus din AD (a) și VOCARE (apel), adică a apela, a cere, a solicita. La rândul său, cuvântul latinesc VOCARE provine de la VOCEM (voce), ce ar însemna că avocatul nu este altcineva decât omul care face verbal un apel pentru o cauză, adică pledează în public. Așadar, avocatul a fost conceput ca fiind persoana care pledează public o cauză.
Care este rolul avocatului în proces?
Tehnic vorbind, avocatul reprezintă interesele clientului care nu se poate apăra singur. În esență, avocatul este persoana care (pe lângă încasarea onorariilor) trebuie să convingă judecătorii iar asta presupune nu doar cunoștințe juridice dar și abilități de a manipula cu circumstanțele, a se adapta situației, a face observații rapide, a părea sincer și credibil, a fi concludent. Cu asta se ocupă avocații în întreaga lume, pregătind, pe lângă partea formală a cazului, pledoarii puternice și dezbateri tăioase în fața instanțelor sau juraților.
Este oare și cazul avocaților din Moldova? Poate oferi procesul de judecată, făcând abstracție de la uniformele pretențioase (robe și mantii) satisfacția unei examinări judiciare veritabile? Și cât de important și necesar este ca un avocat să vorbească în proces?
Într-o justiție în care avocații sunt apreciați mai mult pentru cunoștințele pe care le au ”în sistem” decât pentru cunoștințele despre sistem și materie, competențele profesionale sunt mai puțin apreciate. Totuși, rolul unui avocat bun este decisiv iar abilitatea de a sesiza momentele subtile, a citi printre rânduri, a sesiza erorile procesuale și a pune întrebările corecte, îl deosebesc de un avocat oarecare.
Cum sunt pregătiți avocații?
Pentru a deveni avocat, juristul licențiat trebuie să treacă prin stagiu profesional și examene. Uniunea Avocaților, (instituția responsabilă oarecum de mai tot ce înseamnă avocatură în Moldova) nu are elaborate instrumente de ghidaj relevante în arta comunicării avocaților. La moment, avocații nu primesc instruire specială în ce privește tehnica prezentării un caz în fața instanței, cu mici excepții când astfel de cursuri sunt oferite de unele organizații neguvernamentale.
În mare parte, acest aspect rămâne la discreția avocatului îndrumător. Deseori avocații stagiari nu primesc nici un fel de cunoștințe și deprinderi despre cum ar trebui să se prezinte în fața unei instanțe, acesta devenind un proces de autoinstruire, fără norme de reper și standarde de calitate.
Cât poate pleda un avocat în proces conform legii?
Codurile de procedură civilă și penală nu stabilesc un termen minim sau maxim pentru ca participanții la proces să-și expună poziția. Articolul 25 al Codului de procedură civilă stabilește principiul nemijlocirii și oralității și impune instanței obligația de asculta explicațiile părților și de a desfășura dezbaterile judiciare în formă orală. Articolul 56 stabilește că participanții la proces pot adresa întrebări și da explicații, aceleași drepturi fiind stabilite și de articolul 213 a Codului.
Codul de procedură penală stabilește la articolul 314 principiile nemijlocirii, oralității și contradictorialității. Ele presupun că participanții pot să-și prezinte poziția personal sau prin reprezentant, în mod verbal și în legătură cu toate aspectele și probele cauzei. Articolele 68, 78 și 80, ale Codului oferă părților în proces, dreptul de a pleda în dezbaterile judiciare. Articolul 378 (2) al Codului stabilește că instanța nu poate limita durata dezbaterilor judiciare, aceasta poate doar întrerupe participantul care în pledoaria sa depășește limitele cauzei.
Așadar, legea nu îngrădește dreptul avocaților de a face uz de capacitățile lor oratorice și chiar instituie obligații asupra instanței de a-i asculta și a crea condiții pentru expunere. Problemele apar evident la capitolul practică, unde, fie avocatul nu consideră că prestația orală este necesară, fie judecătorul îi limitează timpul prestației pentru a scurta la maxim timpul de examinare a dosarului.
Provocări și obstacole
Dificultățile apar la capitolul pregătirea și gestionarea proceselor judiciare. Spre exemplu, în cazul audierii martorilor, instanțele acordă mult timp pentru fixarea în scris a declarațiilor, chiar dacă procesele sunt înregistrate audio. În consecință, o parte din judecători acordă mai puțin timp avocaților pentru pledoarii și expunerea pozițiilor, fiind presați de termenele procesuale.
Problematică este și procedura de audiere a martorilor sau altor persoane și lipsa unei culturi de audiere per se. Moldova nu are reglementat foarte clar modul de interogare sau audiere a unei persoane, modul în care trebuie formulate întrebările, modul în care poate să răspundă persoana și cum acest proces trebuie gestionat de instanță.
Capacitatea de a pune întrebări într-un proces judiciar este posibil mai importantă decât abilitatea de a formula răspunsuri, iar acest instrument este practic neutilizat de o mare parte din avocații din Moldova. Uniunea Avocaților s-a dovedit a fi mult prea pasivă la capitolul instruirii avocaților și dezvoltarea abilităților practice, mai ales în ceea ce ține de tehnicile de prezentare a cauzelor de către avocații începători.
Experiența altor state
Spre deosebire de Moldova, statele cu tradiții în sistemul de justiție pun accent puternic pe calitatea procesului judiciar și dezvoltă, norme sau practici puternice care guvernează până și cele mai mici detalii ale procesului. În sistemele de Common Law, în special în cel american și britanic, audierea martorului este un proces specific și diferit de cel din Moldova. Avocații pot audia martorii în două tipuri de proceduri, prima fiind examinarea directă sau examinarea specială (direct examination [SUA] și in chief examination [Marea Britanie]).
Aceasta presupune întrebări deschise la care martorii pot răspunde detaliat. După examinarea directă urmează examinarea încrucișată (cross exxamination). Acest instrument oferă posibilitatea avocatului de a pune întrebări închise martorului, care a oferit declarații în favoarea părții oponente.
În cadrul examinării încrucișate, de obicei persoana este obligată să răspundă scurt, uneori doar cu DA sau NU, fiind permise inclusiv întrebările sugestive. Scopul examinării directe e de a elucida circumstanțele cauzei iar scopul examinării încrucișate e de a verifica credibilitatea martorului, a declarațiilor acestuia și probelor la care s-a referit în cadrul examinării directe.
Impactul instanței asupra prestației avocatului
Un aspect sensibil pentru avocați, în special pentru cei începători îl constituie modul autoritar de prezidare a ședințelor de unii judecători și maniera intimidantă de intervenție a acestora. Pentru a sesiza impactul al unor instanțe, cel mai oportun este exemplul practicii examinării dosarelor în fază de apel, indiferent dacă este vorba de procedura civilă sau penală.
Durata medie de examinare unui dosar în cadrul instanțelor de apel (în special în cele supraaglomerate ca Chișinău) constituie 9-10 minute. Am făcut acest calcul în baza propriei experiențe de interacțiune cu aceste instanțe. În mediu, colegiul format din 3 judecători va examina între 45 și 75 de dosare pe zi, adică de la 15 la 25 de dosare per judecător. Numărul dosarelor examinate variază între 1/3 și ½ din totalul celor numite, ceea ce în mediu reprezintă 20-25 dosare per complet. Timpul efectiv de examinare a acestora nu depășește 3-4 ore, restul fiind acordat pentru amânări, întreruperi, deliberări și pauză de masă.
În cea mai optimistă situație, judecătorii nu vor acorda unui dosar ordinar mai mult de 9-10 minute. Acest termen include prezentarea cazului de către instanță, formalitățile procesuale și timpul acordat părților, inclusiv avocaților pentru explicații și pledoarii. Așadar, în mediu, un avocat are 3-4 minute pentru a reuși să convingă un complet de judecători că poziția sa este cea corectă. Uneori misiunea devine mai dificilă pentru că unii judecători sunt ocupați cu alte activități, cum ar fi răsfoirea altui dosar sau discuții între membrii completului.
În astfel de condiții, principiile oralității și nemijlocirii își pierd valoarea iar procesul în sine devine o formalitate, în care instanța prezintă cauza iar participanții doar își confirmă acordul sau dezacordul argumentele formulate și confirmă explicațiile prezentate în scris.
Pledoaria finală
Pledoaria finală într-un dosar este unul din cele mai importante momente ale procesului, în care avocații nu sunt practic limitați în timp (dacă nu sunt în Curtea de Apel desigur) și au o libertate mai mare în modul de abordare a poziției și argumentelor alese. În procedură civilă această etapă este numită susțineri verbale iar în procedura penală – dezbateri judiciare.
Cu toate acestea, o mare parte din avocați nu valorifică oportunitatea de a avea un discurs în fața judecătorilor și publicului, apelând la o practică anostă de a declara că susțin argumentele expuse anterior sau prezentate în scris, fie de a citi de pe foaie pledoaria pregătită din timp, moment în care există riscul ca judecătorii și celelalte persoane care asistă la proces să adoarmă sau să-și caute de treabă privind pe geam ori în telefon. Valoare unei astfel de pledoarii este egală cu zero iar impactul asupra judecătorilor poate fi invers celui așteptat, doar de a înfuria instanța pentru timpul pierdut.
Concluzii
Esența procesului judiciar nu constă în parcurgerea formală a etapelor procesului pentru a ajunge la o hotărâre sau scrierea la pachet a cererilor, esența procesului judiciar constă în posibilitatea practică oferită participanților de a aduce argumente concludente, de a demonta argumentele părții oponente și de a convinge instanța, direct, prin toate mijloacele posibile că poziția lor este cea corectă.
Astfel, pentru a avea procese judiciare calitative care ar contribui efectiv la realizarea actului de justiție, avocații ar trebui să-și reconsidere atitudinea față de implicarea lor în procese și modul în care prezintă o cauză, pe de o parte, iar instanțele ar trebui să faciliteze dezbaterile între părți, intervenind ca un arbitru pentru menținerea dezbaterii în limitele ordinii procesuale și a cauzei examinate, nu pentru a economisi timp și a examina mai multe dosare.
Nu în ultimul rând, Uniunea Avocaților ar trebuie să faciliteze dezvoltarea abilităților profesionale ale avocaților iar Statul ar trebui să creeze condiții pentru ca judecătorii să nu fie nevoiți să examineze zeci și sute de dosare pe zi, și să pună accentul pe calitatea actului de justiție și nu cantitatea litigiilor soluționate.
Dumitru Sliusarenco
