Republica Moldova a fost declarată la ONU ca țara fără sifilis congenital

1043

13339650_1605257049765591_1727592610402188781_nRepublica Moldova a fost declarată fără sifilis congenital! Țara noastră a eliminat transmiterea sifilisului congenital de la mamă la copil și până în 2017 intenționează să valideze și eliminarea transmiterii infecției HIV.

Anunțul a fost făcut în cadrul ceremoniei organizate la New York, cu prilejul Reuniunii de nivel înalt în cadrul Adunării Generale ONU cu privire la stoparea SIDA.

Ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan, alături de omologii săi din Armenia șiBelarus, au primit certificate care atestă validarea eliminării acestor maladii.

Acest lucru a fost posibil datorită conlucrării începând cu anul 2014 dintreOrganizația Mondială a Sănătății (OMS) și Programul Națiunilor Unite pentru HIV/SIDA (ONU SIDA), Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) și Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA) în Armenia, Belarus și Republica Moldova.

Asigurând sănătatea copiilor la naștere, le oferim un debut de viață optimal. Este enorm de încurajator să atestăm succesul realizat de țări în eliminarea transmiterii materno-fetale a acestor două maladii. Este o realizare formidabilă și un semnal clar pentru celelalte țări că eliminarea este realizabilă și că societatea este pe cale să obțină o generație fără SIDA”, s-a pronunțat Dr Margaret Chan, directorul general al OMS.

În aceste țări au depus eforturi considerabile în vederea asigurării accesului universal timpuriu la servicii gratuite de asistență antenatală, testarea la HIV și sifilis a gravidelor și partenerilor acestora, tratamentul femeilor seropozitive, diagnosticul precoce la sugari, oferirea laptelui-praf gratuit și implicarea comunității.

Aceste servicii sunt oferite în contextul unui sistem de sănătate echitabil, accesibil și universal, în care programele axate pe sănătatea mamei și copilului sunt integrate în programele privind infecția HIV și infecțiile cu transmitere sexuală.

“Fiecare copil ce crește neinfectat cu HIV datorită medicamentelor antiretrovirale disponibile este o mărturie a progreselor realizate de societate în eliminarea transmiterii materno-fetale a infecției HIV. În planificarea următoarei etape cruciale în răspunsul la infecția HIV, ne vom baza pe succesele înregistrate de aceste țări pentru a elucida rezultatele extraordinare realizabile grație extinderii rapide a accesului la terapia vitală”, a spus Michel Sidibé, directorul executiv ONU SIDA.

Screening-ul și tratamentul pe parcursul sarcinii sunt esențiale pentru prevenirea transmiterii materno-fetale a sifilisului, care de altfel poate cauza avorturi spontane, mortinatalitate sau decese neonatale în până la 80 la sută din cazuri.

Republica Moldova, ca majoritatea țărilor europene, oferă gravidelor testare la sifilis și asigură tratament gratuit gravidelor infectate cu sifilis.

”Asistăm cu toții la un adevărat moment de bucurie nu numai pentru poporul Republicii Moldova, dar și pentru întreaga regiune europeană. Suntem mândri că am ajuns să ne alăturăm acestei comunități de state care au reușit să elimine transmiterea de la mamă la copil a sifilisului și a infecției HIV”, a declarat ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan.

Stoparea epidemiei SIDA către anul 2030 este una din țintele de bază ale Obiectivului de Dezvoltare Durabilă privind sănătatea și bunăstarea.

Comments

comments