Viorel Rotaru
Viorel Rotaru

Istoria a putut fi învățată cu ochii liberi si cunoaste toate capitalele celor peste 150 de țări vizitate până acum. Pentru Viorel Rotaru, călătoriile sunt mai mult un mod de viaţă decât o pasiune. Consideră că toate expedițiile oganizate până acum sunt cea mai bună investiţie în propria dezvoltare intelectuală si spirituală. A avut curajul să ajungă pe o corabie, care l-a dus tocmai în Antarctica si a revenit cu noi forțe pentru a merge în celelale țări ramase în palmarez.

Moldova Times: D-le Rotaru, ați vizitat peste 150 de țări ale lumii si ați ajuns recent într-o expediție pe continentul Antarctica. Ce v-a determinat să planificați această călătorie si cine v-au fost camarazii?!!

Viorel Rotaru: Antarctica e cel mai enigmatic continent si dorința de a-l vizita poate fi considerată fireasca. Am planificat aceasta călătorie de mult timp, si așteptam momentul potrivit pentru a obține un preț rezonabil pentru această expediție.

În mare parte, călătoriile spre continentul înghețat sunt considerate speciale și rare, iar corabiile pornesc spre continent numai din două porturi din lume. Acesta și este motivul pentru care prețurile sunt exagerate. Camarazii mei au fost alți călători de pe corabie care au avut același țel. Au fost oameni trecuți de prima tinerețe, care au vizitat multe țări și care doreau foarte mult să ajunga pe continentul considerat cel mai inaccesibil.

Moldova Times: Ce ati descoperit în Antarctica și ce semnifică pentru Dvs. certificatul de expediție oferit de Compania Antarctic?!!

Viorel Rotaru: În Antarctica am înțeles mai bine de ce este o zonă puțin accesibilă și de ce expedițiile aici sunt destul de riscante și anevoioase. E vorba de clima schimbătoare, în decurs de câteva minute, te pomenesti într-un frig extrem. Chiar și în părțile nordice ale continentului, și in perioada de vară antarctică, temperatura ușor scade sub -20 de grade, iar iarna cu mult depășește -50 grade Celsius.

M-am omenit în fața ghețarilor de dimensiuni considerabile, apa îngheață pe o suprafață de sute de kilometri, vâniturile sunt puternice, care mișcă corabii immense. Nu am scăpat nici de furtuni puternice. Această experiență a fost o adevărată aventură.

Impresiile conturează mai mult decât certificatul pe care l-am obținut. E o tradiție des întâlnită atunci când căpitanii de corabii, care navighează spre regiuni îndepărtate, emit un asemenea document confirmator. Acum 30 de ani, se emiteau și cerificate pentru călătoriile în avion, de exemplu la trecerea ecuatorului. E un o simplă formalitate plăcuta pentru unii călători.

Paradise Bay, Antarctica
Paradise Bay, Antarctica

Moldova Times: Pasiunea pentru călătorii pe care o aveti de mult timp, v-a ajutat să depăşiți unele bariere și ce va motivează să continuati acest stil de viata?

Viorel Rotaru: Bariera principală e sentimental comodității care il are fiecare om, și care des il împiedica să vadă locuri noi sau îndepărtate. Timpul sau banii sunt simple scuze pentru frica de a părăsi locurile comode. Mă motivează plăcerea de a avea un ritm activ de viață, de a simți și vedea lucruri noi. Nu o fac pentru modă sau glorie, este un simplu mod de viață.

Moldova Times: Dacă e să faceti o comparație a țărilor vizitate până acum, care dintre călătoriile dvs au fost cele mai memorabile si de ce?!

Viorel Rotaru: Cele mai memorabile sunt întodeuna călătoriile ori foarte dificile, ori care îți îndeplinesc un vis. În afară de Antarctica, este memorabiliă urcarea pe muntele Kilimanjaro și a Everestului, călătoria cu masina în Australia și Greenlanda, unde am putut vedea aureola boreală în perioada de iarnă.

Moldova Times: Ce planuri aveți pentru viitor și cum ar putea cunoștințele dvs să fie valorificate acasă în Moldova?!!

AntarcticaViorel Rotaru: Am multe planuri și invit toți doritorii să se alăture. Planific să organizez o expediție în Canada și în nordul SUA, în perioada august – septembrie, o altă expediție o planific în Asia de Sud-Vest, mai exact în Cambodia-Laos-Vietnam. În Moldova, experiența care o ai este aplicabilă în mediul de afaceri, e o valoare ce nimeni nu ți-o poate lua.

Moldova Times: Ați reusit să descoperiți sute de naționalități, religii și tradiții din întreaga lume. Care dintre acestea considerați ce este cea mai pașnică/tolerantă și daca ați identificat unele similarități cu cea românească?

Viorel Rotaru: Nouă românilor ne place sa ne considerăm pașnici și toleranți, dar este o autoflatare, si cam toți în lume împărtăsesc o asemenea părere despre sine. De fapt, istoria ne spune că nimeni nu e pașnic când are putere și toți, fără excepție, au momentele lor de agrisivitate. Toleranța nu este întotdeuna o virtute, poate fi si o slăbiciune, iar societatea noastră nu prea e tolerantă, mai des devine răbdătoare.

Moldova Times: Viața poati fi privită ca pe o călătorie?

Viorel Rotaru: Viata este o călătorie, în esență. Pentru mulți, e o simplă parcurgere de la naștere până la moarte, sau un cerc vicios între școală, lucru si televizor. Pentru alții, este un drum spre noi realizări sau descoperiri. Călătoriile este una din metodele de a descoperi sau de a da un sens acestui drum în viață.

Vă mulțumim! 

Comments

comments