Asociația Alsace-Moldavie organizează un concurs de desene pentru copiii cu dezabilități din Republica Moldova “Și eu am un vis“. Trei câștigători vor avea o ocazie nemaipomenită să viziteze Alsacia și să descopere farmecul acestei regiuni. În acest sens, printr-o campanie de colectare de fonduri GOFundMe, vă cere sprijinul să le ofere copiilor un sejur de neuitat în Franța. 
 

Copiii provin din centre de plasament din Republica Moldova, cu vârste între 6 și 15 ani, care s-au înscris în concurs cu sprijinul Ministerului Muncii și Protecției Sociale. După 15 mai veți putea admira desenele copiilor pe pagina Asociația Alsace-Moldavie. Desenele, cu siguranță, ne vor putea sensibiliza prin mesajele sincere ale copiilor. Dacă cunoști un copil care ar vrea să participe, vă rugăm să descărcați regulile concursului aici.

Știai că există aproape 12 000 de copii cu dezabilitati in Republica Moldova? În ciuda unor progrese importante întreprinse în ultimii ani, mai ales datorită unor inițiative private, ei rămân adesea izolați și exluși din viața socială și economică, consideră organizatorii concursului, motiv pentru care au decis să promoveze o astfel de inițiativă. 
 
Felicia Cojocaru, activează la Consiliul Europei de mai bine de zece ani și dorește să sprijine acești copii, să le aducă o bucure și anume, de a călători și a avea o experiență excepțională și de neuitat. Organizatorii vă îndeamnă să-i ajutăm pe acești copii să-și îndeplinească un vis, o excursie la Strasbourg în inima Europei, eu urmează să viziteze instituțiile europene și atracțiile din regiunea Alsacia. 
 
Pentru ca acest proiect să prindă roade, au nevoie de 10.000 euro, dintre care:
– 5.500 euro vor fi cheltuiți pentru cheltuielile de transport și cazare în Alsacia, Franța ai câștigătorilor și însoțitorilor.  
– 4.500 euro vor fi dăruiți drept donație și pentru premiu de încurajare pentru toți copiii care au participat la acest concurs. 
 
Sejurul de cinci zile va avea loc în luna septembrie 2019 la ceremonia de înmânare a premiilor. 

Comments

comments