Familia Irinei Suvac in Chicago

Un miros irezistibil de pască și cozonaci învăluie pe toți românii din SUA, și asta pentru că în fiecare stat, acolo unde locuiește o comunitate de români, gospodinele își folosesc măiestria și secretele. Una dintre ele este și Irina Suvac, originară din Căușeni, colacii ei sunt la mare căutare în Chicago, relatează HORA in America.

În acest an Irina va avea o sărbătoare dublă de Paști, pentru că pe 28 aprilie va împlini și frumoasa vârstă de 33 de ani. Se va asigura că îi va rămâne și familiei sale o pereche de colaci, cozonaci și alte bunătățuri de Paști, pentru că va fi extrem de solicitată să aprovizioneze comunitatea de români din Chicago cu produse pascale. Așa cum Paștele este cea mai importantă sărbătoare creștină, unele familii, chiar plecate de acasă, păstrează până în prezent farmecul și semnificația acestora.

Pâine împletită de Irina Suvac, Chicago

Irina Suvac va avea cu siguranță momente de liniște sufletească și de apropiere de familie, pentru că are un farmec deosebit, acela de a transmite copiilor frumoasele tradiții de Paști, ouăle încondeiate, iepurașul, masă cu mâncăruri tradiționale, cozonaci, paști și miel.

Publicitate comercială

Istoria ei este una specială. Mirosul de cozonac proaspăt scos din cuptor îi aduce aminte de copilărie și de sărbătorile de Paște petrecute în familie. De mică, era alături de bunica sa, care frământa cu ardoare aluatul, iar Irina, fiind mereu curioasă, trebuia să încerce și ea să frământe, să coacă pâine, așa cum sunt obiceiurile pe la Tănătari.

“Mi-a plăcut mereu să gătesc, de multe ori, din necesitate. Părinții mei nu sunt mereu alături să ne ajute la frământat aluatul. Când, de exemplu, mi-am botezat copilul, la cununie am pregătit colacii de una singură. Am căutat rețeta mamei, bineînțeles, la început nu s-au copt ca la carte, dar când îți dai silința și mai înveți unele secrete și pe YouTube, colacii erau scoși din cuptor exact ca cei de acasă”, ne explică Irina.

Colaci pregătiți de Irina Suvac în Chicago

Anul trecut s-au mutat cu traiul în Chicago, unde comunitatea de moldoveni și români este cea mai mare din SUA. Așa că a avut ocazia să pregătească altor prieteni de familie colaci de botez, care au fost foarte lăudați. Irina ne zice că a rămas surprinsă de aprecierile pe care le-a primit de a aduce tradițiile românești și în America.

Și-a cumpărat cu timpul și două cuptoare de toată frumusețea. “Le-am instalat acasă, iar acum încerc să fac față tot mai multor comenzi. Uneori sunt nevoită să mă trezesc și noaptea ca să reușesc să răspund celor mai rapide comenzi. La moment, nu livrez comenzi acasă, din lipsă de timp, de obicei, cumpărătorul își ia comanda singur acasă”.

Sărbătorile și tradițiile religioase rămân mereu o amintire prețioasă din copilărie, unde toți se adună la masă să servească cele mai gustoase copturi și bucate tradiționale. “Le doresc și copiilor mei să-și aducă aminte cu multă dragoste despre aceste tradiții, să simtă mereu mirosul de a coace cozonaci, colaci sau dulciuri. Toate obiceiurile noastre au un farmec aparte, iar eu încerc să le transmit gustul de pâine de casă , aroma și dulceața cozonacilor, chiar și împletitul și decorul. Aceste momente ne apropie tot mai mult de sfințenia pe care o transmitem din generație în generație”.

Dulciuri pregătite de Irina Suvac

America e o țară unde poți ajunge să-ți realizezi visurile, ne mai spune Irina, unde ești pe deplin apreciat. A ajuns în SUA acum zece ani prin intermediul Programului Work and Travel, a muncit mult să-și facă o stare, iar uneori, dorul de casă o copleșea tot mai mult. “Cu timpul, am înțeles că America e o țară cu multe posibilități.

În Moldova am lucrat profesoară de Educație Fizică și Sport, mi-a plăcut foarte mult sportul. Acum, de sărbători, suntem tot mai mult cu gândul la cei dragi. Le urez tuturor un Paște Fericit, și să dea Domnul să fim mereu în siguranța Lui. Oriunde ne-am afla, să reușim să avem pe masa de sărbătoare cozonacul cu brânză dulce, pască aromată și dulciurile copilăriei noastre”.

Pentru cei care vor dori să simtă gustul cozonacilor de casă, o puteți găsi pe Irina Suvac la adresa 10s433 echo ln, Willowbrook, IL 60527, tel: 4402126480

Comments

comments