Cristina Neagu, foto: ProSport

Pentru a patra oară în carieră, Cristina Neagu a fost desemnată cea mai bună handbalistă a anului, de Federaţia Internaţională de Handbal, transmite AgerPress. 

Vedeta naţionalei României a devenit astfel prima jucătoare din istorie care primeşte această distinţie de patru ori, după ce a reuşit aceeaşi performanţă în 2010, 2015 şi 2016.

Visul copilei Gabi Ursu de a ajunge gimnastă olimpică în SUA

În vârstă de 30 de ani, Neagu a avut un 2018 fantastic. Pentru a doua oară în carieră, a fost golgheterul Ligii Campionilor (110 goluri), competiţie în care s-a clasat pe locul 3, alături de CSM Bucureşti.

Campioană şi câştigătoare a Cupei României, cea mai bună handbalistă a lumii s-a remarcat şi la Europeanul desfăşurat în decembrie anul trecut. Le-a depăşit pe Agnes Farkas şi Grit Jurack pentru a deveni cea mai bună marcatoare din istoria competiţiei (237 de goluri).

Datorită Cristinei Neagu, România a ajuns în semifinalele Campionatului European pentru doar a treia oară şi în premieră din 2010. Din păcate, interul stânga al naţionalei s-a accidentat la ultimul meci din grupele principale, cu Ungaria, şi nu a mai putut juca.

Comments

comments