Dacă încă nu ați auzit de compania Ozone Factory, este una din industria cosmeticii și a frumuseții și trebuie să știți că în spatele ei se află o echipă de moldoveni din SUA. Cum a început toată povestea?! Doar din a patra lună de când a ajuns pe tărâmurile americane, un tânăr moldovean din Florida, a decis să-și deschidă propria afacere. Acum, afacerea online ajunge la clienți din toată lumea. Produsele Ozone Factory sunt livrate în SUA, Canada, Franţa, Italia, Marea Britanie chiar şi Australia, relatează HORA in America.

Așa cum suntem din fire antreprenori și adaptabili noilor condiții de trai, așa a apărut o mini fabrică și un magazin online de uleiuri pentru îngrijirea pielii, îmbogățite cu ozon. Nu e nicidecum o afacere întâmplătoare, pentru că Vasile cunoaște bine beneficiile acestui produs, și asta pentru că tatăl său este de specialitate medic în domeniul ozono-terapiei, iar acest tip de ulei este folosit de circa 17 ani de întreaga sa familie.

sursa: www.ozonefactory.net

“Am devenit co-proprietarul afacerii, deoarece cu un an și jumătate în urmă, am hotărât să vând o mare parte din companie Elenei, respectiv, am rămas doar co-fondator şi partener pasiv. Timp de două săptămâni m-am ales cu un plan de business, am făcut în câteva zile un website, am comandat sticluțele pentru ulei și echipamentul de ozonare.

Publicitate comercială

Partea legală aici în America e foarte simplă, în câteva zile am deschis firma şi am înregistrat-o la Internal Revenue Service. La început de drum, mica fabrică era amplasată în dormitor. Am investit puțin în publicitate online, iar primii cumpărători au apărut chiar din a treia zi. O sticluță de ulei ozonat costă între 16 şi 23 dolari, depinde de cantitate şi de componentele uleiului dorit”, ne descrie Vasile primii săi pași în dezvoltarea afacerii.  

Potrivit lui Vasile Țurcan, o afacere online de succes are nevoie de marketing profesional, este mult mai greu şi scump să obţii un client nou. De exemplu, în 2009 conversia la o reclamă în google era 20%, din 100 de vizualizări obțineai 20 de click-uri pe website, acum după zece ani, o conversiune de succes este de doar 2%.

Antreprenorul moldovean mai consideră că cel mai important factor de succes este valoarea bazată pe timp și încredere în relația cu clienții. Așa cum este destul de scump de a aduce un client nou, afacerea poate merge chiar în minus. Ambii proprietari ai afacerii pun mare accent pe LTV (Life Time Value). Pentru a avea un client pentru o lungă durată este importantă calitatea produsului şi a deservirii, explică ei.

“De la primul contact cu Ozone Factory, clienţii noştri au acces la informație detaliată despre uleiul ozonat, cunosc despre beneficii, cum se foloseşte, cum îl poţi procura şi cât timp durează livrarea. Bucurăm clienţii cu reduceri de sărbători şi diferite cadouri”.

sursa: www.ozonefactory.net

Vasile, totuși, se destăinuie că pornirea afacerii nu a fost destul de ușoară. Cea mai mare provocare cu care s-au confruntat în primul an de la fondare a fost producerea. “Nu erau bani destui pentru o încăpere de producere, pentru un design profesional, şi multe altele. Am fost nevoit să învăţ şi să investesc mult timp. Am făcut de unul singur design-ul pentru website, pentru etichete şi pentru brand-ul nostru”.

Până a ajunge produsul la cei mai valoroși clienți ozonarea uleiului durează 6-12 ore și trebuie să fii prezent la acest proces, apoi urmează îmbutelierea şi pregătirea produsului. Chiar din primul an, au reuşit să facă faţă acestor provocări, să găsească un loc de producere şi să obțină primii o mie de clienți.

Elena Eva, care se ocupă de producerea uleiurilor, spune că cel mai important component al producției este O3, care își păstrează viabilitatea numai într-un mediu uleios. Având un efect anti-bacterial puternic și din acest motiv fiind utilizat pe scară largă în medicină, ozonul demonstrează minuni de vindecare. Chiar în situații când problema nu poate fi rezolvată sub influența antibioticelor, uleiurile îmbogățite cu ozon dovedesc eficacitatea lor.

“Trebuie să mai știți că gama de posibilități pe care le au uleiurile ozonate este atât de largă încât eu, fiind atât producător cât  și consumator, am abandonat complet toate hidratatoarele cosmetice, loțiunile de curățare a pielii, produse pentru curățarea părului și o serie de medicamente, care, mult timp, au fost prezente în kitul meu de prim ajutor de acasă”.

Iată câteva din secretele Evei: Potrivit ei, proprietățile antibacteriene ale ozonului permit să elimine complet și rapid acneea de orice gravitate, arată rezultate uimitoare în tratamentul psoriazisului, eczemelor, precum și a oricărei deteriorări a pielii, cum ar fi arsuri, zgârieturi, etc.

Cum puteți obține o viză de imigrant în SUA pentru soț/soție, copii, părinti?

De asemenea, contribuie la restabilirea părului deteriorat, acționând ca cel mai bun balsam din toate cele cunoscute până acum, este eficient în tratamentul mătreții și a altor probleme ale scalpului. Efectul de hidratare contribuie la întinerirea pielii, netezind ridurile de vârstă. În combinație cu procedurile de masaj, arată rezultate uimitoare în tratamentul celulitei. Uleiul este, de asemenea, folosit intern în mini-doze, iar uleiul ozonat ajută în lecuirea infecțiilor gastro-intestinale și promovează vindecarea ulcerului gastric.

Astfel, cei doi tineri moldoveni au obținut un succes în SUA într-un timp foarte scurt, timp în care au pus pe roate mai multe idei de afaceri. Afacerea Ozone Factory este o dovadă în plus că America este un tărâm înfloritor și destul de atractiv pentru oamenii de afaceri.

SUA și Canada vor fi reprezentate de un deputat în Parlamentul R. Moldova

Vasile Țurcan recunoaște că SUA este un loc de vis pentru antreprenori, deoarece este un start foarte uşor, poţi testa piaţa foarte repede şi, desigur, dacă ai un produs bun, găsești bani şi investitori mulţi care sunt gata să te sponsorizeze. El mai adaugă că succesul în afaceri nu este nicidecum legat de America. Oriunde te afli poţi avea succes în ceea ce faci. Probabil plăcerea de a fi Number 1 şi plăcerea riscului este un factor impunător.

Dacă doriți să testați uleiurile celor doi antreprenori moldoveni și să vă convingeți de posibilitățile largi ale uleiurilor ozonate, puteți accesa blogul https://ozonefactory.net

Descarcă ediția online din ianuarie aici.

Pentru a fi la curent cu afacerile comunității de moldoveni din SUA și alte noutăți despre românii talentați din SUA, abonează-te chiar azi la revista HORA in America! Poți primi revista tipărită și acasă. Nu pierde nicio ediție importantă! 

Comments

comments