În 2005, pe 4 iulie, când America sărbătorea Ziua Independenței, George Ene pășea pe tărâmul făgăduinței pentru prima dată. A venit aici să exploreze oportunități. A terminat cursurile Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila”, ambii părinți sunt medici și a crescut înconjurat de medicină. Întotdeauna a avut o curiozitate pentru mediul de afaceri și a încercat să învețe cât mai mult posibil despre administrarea afacerilor. Astăzi cercetează soluțiile cele mai inedite pentru pacienți în cadrul studiilor clinice, relatează HORA in America. 

George Ene, medic român în California

I-a plăcut lumea pe care a descoperit-o aici, oamenii, infrastructura, organizarea și cu gândul către un viitor interesant, a urmat cursurile Lebanon College, obținând o diplomă în Business Management. Acum, George lucrează la una dintre cele mai bune clinci Contract Research Organization, din lume, care oferă servicii în domeniul studiilor clinice: Lead Clinical Research Associate. Și-a clădit cariera pas cu pas, lucrând pentru mai multe companii din domeniul farmaceutic.

Studiile clinice la care participă George Ene se desfășoară într-o varietate de instituții: spitale, centre universitare, clinici medicale și cabinete acreditate pentru activitatea de cercetare. Pentru inițierea unui studiu clinic, este necesară aprobarea autorităților abilitate din țările în care se desfășoară studiul (comisia de etică, ministerul sănătății, agenția medicamentului), dar și a autorităților regionale (European Medicine Agency) și internaționale (Food and Drug Administration).

“Acestea reprezintă cea mai lungă și cea mai costisitoare etapă din procesul de dezvoltare a medicamentelor (aproximativ 2/3 din costul mediu anual pentru dezvoltarea medicamentelor noi este estimat la 2 miliarde de dolari). Din momentul în care molecula este descoperită, până când produsul final este disponibil la raft, pot trece și 20 de ani, dar uneori efectele benefice asupra unor boli sunt semnificative.

Imaginează-ți un pacient adult cu un cancer de plămâni cu multiple metastaze, după diverse serii de tratamente primește un pronostic de 6 luni. Apoi este inclus într-un studiu clinic, care tocmai a fost aprobat de Food and Drug Administration, drept tratament pentru pacienți adulți cu diverse afecțiuni oncologice, printre care și un tip de carcinom pulmonar. Medicamentul este evaluat în aproape 400 de studii clinice, care acoperă numeroase tipuri de tumori maligne. Când știi că ai adus o contribuție, fie cât de mică, la un astfel de studiu, simți că ai făcut ceva bun în viață,” ne explică George.

El mai consideră că pacienții au nevoie de soluții pentru a fi tratați cu medicamente de ultimă generație, în contextul în care, pentru mulți dintre ei, acest tip de tratament reprezintă ultima sau singura lor șansă de a mai lupta cu boala. “Studiile clinice reprezintă o astfel de soluție pentru toate țările cu un sistem de sănătate conturat. Un pacient înrolat într-un studiu primește un medicament inovator, la care nu ar avea altfel acces, este monitorizat în permanență și beneficiază de o îngrijire medicală apropiată de standardele europene”.

imagine simbol

Pentru comunitatea medicală, studiile clinice înseamnă acces la tehnologii avansate și informații de ultima oră. Pentru sistemul de sănătate american înseamnă fonduri mai mari pentru spitalele publice și costuri mai mici cu analizele, investigațiile și tratamentele pacienților. Aceștia se recuperează mai repede și se pot reintegra mai ușor în societate. Pentru bugetul statului, industria studiilor clinice contribuie cu milioane de dolari anual.

George spune că atunci când alegi să calci pragul facultății de medicină, accepți că vei învăța toată viața și chiar puțin după. Așa i-a spus lui un profesor doctor în facultate și se pare că a avut dreptate. “Simt că aduc o contribuție mică, dar importantă la evoluția medicinei, combin medicina cu domeniul de afaceri, și asta este exact ce mi-am dorit. Trebuie să cunoști foarte bine patologia, molecula și toate mecanismele bolii. Sunt medic, dar în același timp, trebuie să înțelegi industria, sa fii un bun manager al echipei de oameni, care confirmă zi-de-zi bunul curs și acuratețea studiilor clinice și aici cunoștințele în domeniul administrării de afaceri își spune cuvântul”.

Potrivit ultimilor date publicate de autoritățile americane în august 2018, în lume se desfășoară peste 281.304 studii clinice, iar dintre acestea, cca 35% se desfășoară pe teritoriul Statelor Unite ale Americii.

Autor: LUANA ȘAHIAN

Sursa: HORA in America

Descarcă gratuit ediția noiembrie aici

Pentru a fi la curent cu afacerile comunității de moldoveni din SUA și alte noutăți despre românii talentați din SUA, abonează-te online chiar azi la revista HORA in America! Poți primi revista tipărită și acasă. Nu pierde nicio ediție importantă! 

Comments

comments