La doar doi ani de la fondarea companiei, MoldCable și-a creat într-un timp foarte scurt un renume în industria telecomunicațiilor din Statele Unite ale Americii.  Proprietarii afacerii sunt câțiva moldoveni ambițioși, iar o echipă întreagă a conectat la rețea 438.000 mii clienți noi într-un singur an, relatează revista HORA in America.

Extinderea operatorilor wireless și televiziunii prin cablu pe piața de telecomunicații fără fir din SUA oferă cea mai bună oportunitate pentru dezvoltarea acestor gen de afaceri. Cu peste 300 de angajați la momentul de față, compania este în constantă dezvoltare. Serviciile de instalare prin cablu oferite de MoldCable sunt acum disponibile în mai mult de 17 state din S.U.A.

În doar doi ani de la lansarea serviciilor de telecomunicații, MoldCable a ajuns printre companiile de top din domeniul telecomunicațiilor în SUA. Împreună cu operatorii wireless, cu companiile de satelit și furnizorii de servicii internet, o astfel de afacere face posibilă comunicarea la scară globală, fie prin telefon, fie prin internet.

“Ne străduim să oferim un exemplu de model de afaceri, unde clienții noștri primesc cea mai bună experiență posibilă de la primul contact, până la livrarea finală a produsului”, ne relatează co-fondatorul afacerii, Alin Patron. Companiile americane se bazează pe serviciile celor 300 de tehnicieni, printre care și moldoveni, certificați pentru a instala cablul de rețea și hardware. Printre cei mai mari clienți deserviți de MoldCable sunt COMCAST, Spectrum, COX, StudentLink, Altice, Google, AT&T, Verizon, etc.

Angela și Richard Stewart ne vorbesc despre arta de a conduce un Ferrari

Ideea de afacere îi aparține lui Serghei Busmachiu. Aceasta idee i-a venit pe timpul când lucra în funcția de manager regional la o companie similară din SUA, iar după câțiva ani, a fondat propria afacere. În următorii cinci ani, fondatorii moldoveni se așteaptă să mențină monopolul pe piața americană și să-și extindă holdingul și în alte domenii.

Potrivit fondatorilor, relațiile de business cu companiile americane nu sunt unele dintre cele mai ușoare, de altfel, toți ar deveni lideri. “Am reușit să demonstrăm partenerilor noștri de afaceri că putem să ne remarcăm prin lucru calitativ, deținem o infrastructură și o rețea de management destul de puternică, de asemenea, felul nostru de organizare este un punct forte”, ne explică Patron.

Alin Patron

În afară de afaceri, MoldCable susține tânăra generație din Moldova, pentru că doar în acest fel te poți întoarce acasă, unde există un spirit de tineri ingenioși, capabili să producă schimbările necesare. “Sportul îi învață să lucreze în echipă, să se respecte și să se dezvolte ca personalități, acesta fiind motivul pentru care în această vară s-a desfășurat prima ediție a competiției Rugby MoldCable”, ne explică Alin Patron.

sursa: Moldcable.com

Compania MoldCable a reușit să devină o companie recunoscută în SUA. Se numără printre cei mai mari operatori de cablu cărora li se solicită serviciile, devenind astfel liderul operatorilor de telecomunicații fără fir, în special datorită implementării rețelei 5G, care va susține un volum mai mare de trafic pe internet.

Potrivit studiului Pew Research din 2017, 61% dintre consumatorii americani, cu vârsta cuprinsă între 18 și 29 de ani, au răspuns că serviciile de streaming sunt modalitatea preferată de vizionare a televiziunii, 31% dintre aceștia citând un abonament prin cablu sau satelit. Între timp, schimbarea preferințelor consumatorilor americani pentru divertisment și față de conținutul media online reprezintă o oportunitate pentru MoldCable de a ocupa noi piețe.

“Căutăm specialiști în Moldova, unde sunt angajați moldoveni calificați să gestioneze oficiul american din Chișinău în grafic de noapte. Această practică ușurează enorm munca celor 17 oficii din diverse orașe americane și permite ca afacerea să deruleze non-stop”, afirmă Alin Patron, co-fondatorul MoldCable.

Acum înțelegem de ce anunțurile de angajare postate de MoldCable abundă majoritatea portalurilor de recrutare în SUA, care solicită ingineri. Cerințele față de viitorii angajați nu sunt foarte înalte, dar nu tuturor le reușește să fie punctuali, responsabili și atenți la detalii, ne explică Alin Patron. Compania are potențial să angajeze suplimentar 300 de specialiști noi.

New York-ul văzut de la înălțime, cu Anna Maria Candraman

Studiile și cercetările continue despre legile și regulile americane în industria telecomunicațiilor îi ajută să gestioneze afacerea fără mari impedimente. Cu atât mai mult, în condițiile unei piețe libere și fără corupție, oamenii de afaceri moldoveni din SUA pot învăța regulile unei competiții adevărate, fapt ce îi determină să dezvolte cu timpul o afacere de succes. Alin Patron ne spune că diferența care favorizează piața din SUA este sistemul bancar, care este foarte dezvoltat și, practic, oferă opțiunea să îți dezvolți afacerea apelând la credite cu o rată a dobânzii destul de mică.

Ambiția de a fi lideri pe piața telecomunicațiilor inspiră echipa MoldCable să învețe multe lucruri din mers și să ofere oportunitate de dezvoltare profesională tuturor celor care se alătură acestei companii.

“Valorile promovate de noi sunt profesionalismul, iubirea față de muncă asiduă și pasiunea de a construi o lume mai bine conectată. Credem în munca de echipă, deoarece evoluția fiecăruia este un pas înainte spre succes!”, adaugă Patron.

Potrivit omului de afaceri, Alin Patron, pasul cel mai important pe care ar trebui să îl urmeze un antreprenor moldovean din SUA este să acumuleze un capital pe măsura ideii de afacere, să se implice activ 24/7 ore în realizarea planului, să creeze o echipă puternică, ambițioasă și profesionistă.

“Lucrul în echipă e cel mai important, când toți lucrează umăr la umăr, indiferent de poziția deținută în ierarhie, în acest fel, productivitatea și rezultatele vorbesc de la sine. Antreprenorii la început de drum trebuie să lucreze individual la fiecare detaliu. Dacă bazele afacerii sunt puse corect, atunci în timp, eviți eventuale obstacole; este la fel ca și construcția unei case: totul pornește de la temelie”.

Sursa: HORA in America

Fii la curent cu pulsul comunității românești din SUA și află informații utile cu un abonament lunar la revista online și tipărită “HORA in America”.

Comments

comments