FOTO: Imagini din filmul “Sounds of Silence”, www.elizabethblackethomas.co.uk

Sărbătoream alături de co-naționalii noștri să fim Romani pentru o zi, un festival popular în rândul comunităților sud-californiene, când am aflat că un producător de film american prezent la manifestație vrea să cunoască actori de origine româna din Hollywood. Pierduți prin mulțime, nu am avut ocazia să ne întâlnim atunci.

Ne-a pus în legătură distinsa actriță Elena Secotă, alături de care am participat la nenumărate evenimente, dar nu am apărut niciodată împreună pe micul sau marele ecran. Astfel, scriitoarea Aura Imbarus și cu mine am ajuns să o cunoaștem pe Elzabeth Blake Thomas. Scenaristă, regizoare, producătoare, Elizabeth este o cineastă plină de imaginație și energie. Cu egal dinamism și emoție, artista este o altruistă cu o viguroasă activitate caritabilă.

De fapt, printr-o fundație cu care a lucrat în România, a ajuns Elizabeth sa fie interesată într-un subiect de film despre orfanii români. Scenariul s-a născut, firesc, dintr-o colaborare cu alți scenariști, Wendy Braff și Casey Greenberg. Elizabeth s-a hotărât apoi să încerce imposibilul, să producă filmul în Hollywood, cu multe din dialoguri în românește, deci cu actori de origine română. Așa am ajuns, după câteva luni, în premieră absolută, să vorbim românește pe platourile de filmare din cetatea filmului!

Pentru că grupul de actori români este plin de entuziasm, dar destul de redus, unul dintre rolurile principale a fost oferit vedetei din România, actrița Daniela Nane. A fost o mare bucurie să mă revăd cu prietena și colega mea, după mai bine de două decenii, tocmai pe platou în Hollywood. Tot în premieră, am avut ocazia să fiu partener cu Elena Secotă, al cărei personaj este  interpretat impecabil.

Foto: Lauryn Canny, Elena Secota, Daniela Nane și Ian Fisher, Ma Vie en Blonde Films

Alături de noi, în roluri importante au fost Ian Fisher, Delia Antal și Olga Balaban. Ca o surpriză, și de absolut bun augur, Aura Imbarus a debutat pe marele ecran cu un personaj emoționant, în a cărui minuțioasă construcție s-a descurcat de minune. Pentru a asigura un ton veridic, Elizabeth a hotărât să extindă dialogurile în limba română. Majoritatea actorilor americani și britanici din distribuție au învățat replici în românește, și în același timp, multe despre cultura românească.

Din acest mecenat s-a înfiripat Sounds of Silence, un film artistic de lung metraj, în limba română, filmat numai în studiouri și locații americane. Cu Lauryn Canny, Daniela Nane, Joe Layton și Isabella Blake-Thomas în rolurile principale, filmul este o emoționantă introspecție în lumea copiilor orfani din România din perioada anilor ’90. Ancorat în realitățile de-atunci, din păcate, pelicula este sumbră și cenușie, construind o lume îmbâcsită de sentimentalism mărunt și intoleranță. Pentru toți românii implicați în proiect a fost parcă un bliț înapoi într-o serie de memorii pierdute.

FOTO: elizabethblakethomas.co.uk

Filmul este în post-producție. Am avut șansa să vizionez una din primele versiuni și am fost plăcut impresionat, bucuros de talentul și profesionalismul colegilor mei de origine română. Pentru ei, premiera primului film românesc, filmat integral în Hollywood, va fi un succes garantat!

 

Sursa: HORA in America (descarca editia octombrie)

Fii la curent cu pulsul comunității românești din SUA și află informații utile cu un abonament lunar la revista online și tipărită “HORA in America”.

Comments

comments