protestul moldovenilor în Veneția

Mai multe comunități de moldoveni din Italia protestează împotriva sistemului electoral uninominal inițiat de Partidul Democrat din Moldova. Un flash mob a fost organizat pe 16 iunie chiar în fața Comisiei de la Veneția, unde un grup de inițiativă a cerut retragerea proiectului de lege, care prevede schimbarea sistemului politic.

“Decizia Comisiei de la Veneția este una importantă, de care practic depinde încotro va merge Republica Moldova – spre democrație sau capturarea totală a statului”, se arată în anunțul distribuit de organizatori pe rețelele de socializare.

Aceștia i-au încurajat pe alți moldoveni din Italia să se alăture inițiativei și să se solidarizeze cu protestatarii de acasă.

Moldovenii de la Veneția scandează împotriva sistemului electoral din Moldova

Diaspora de la Roma, la fel, a scandat “Vrem țara înapoi”, un alt grup de inițiativă mobilizat de Natalia Mocanu. “Protestăm împotriva regimului instaurat în Moldova, vrem dreptate, ceea ce se face în Moldova, nu mai poate fi răbdat. Suntem o forță, suntem uniți!”

“Ne întâlnim la Roma, ca să-i susținem pe cetățenii noștri. Ne dorim un viitor cât mai bun, noi avem un Guvern care este împotriva poporului, asta nu se mai poate de torelat, avem nevoie e o democrație adevărată”, au spus membrii diasporei.

În aceeași zi, Comisia de la Venetia nu a susținut modificarea sistemului electoral pentru țara noastră. Experții comisiei au spus că aprobarea sistemului mixt fără un consens larg în societate i-ar face pe viitorii deputați vulnerabili în fața unor interese financiare. De cealaltă parte, cei de la guvernare spun ca dreptul de a decide ramane orcium al Parlamentului.

Într-un comunicat de presă, Comisia de la Venetia mai spune, de asemenea, că nu există criterii clare pentru crearea circumscriptiilor pentru votarea în baza sistemului uninominal. Alte îngrijorări sunt legate de votarea în stânga Nistrului, dar și de reprezentarea minorităților și a femeilor în parlament. Totusi, cei care au participat astazi la sedinta spun ca au avut si mici succese.

Suntem alături de cei de acasă

Posted by Natali Mocanu on Sunday, June 11, 2017

Comments

comments