Rodica Balan, NYC, foto: colecție personală

Descoperă femeia de succes din Moldova, numele căreia apare frecvent în publicațiile New York Times și îi reușește să se impună pe piața imobiliară din New York printre cei mai importanți agenți, tranzacțiile ei ridicându-se la milioane de dolari SUA. Pentru a ajunge la acest succes, Rodica Balan a trebuit să muncească 13 ani în sistemul bancar și să-și  asume riscuri de fiecare dată. Firea ei spontană și optimistă o determină să obțină ușor încrederea în clienții săi, relatează Moldova Times. 

Natalia Ghilașcu: Dragă Rodica Balan, de 18 ani sunteți plecată din Moldova, iar în SUA sunteți recunoscută drept una dintre cele mai vestite agenți imobiliari moldoveni. Cum ați ajuns la această pasiune? 

Rodica Balan: Activând la bancă și discutând cu colegii mei, care și ei aveau câte 25-26 de ani, aflasem că deja sunt deținători de cooperative in Brooklyn sau Queens,  garsoniere, asta m-a impresionat foarte mult. Când muncești cot la cot cu colegi extraordinari, într-un mediu pozitiv, te inspiră. Un coleg îți conferă încredere că poți să reușești și tu. Așa m-am decis să cumpăr primul Condo, dar am zis că vreau în Manhattan. Am luat un credit pe o perioadă de 30 ani, după care am avut lungi discuții cu părinții mei pentru că îmi ziceau că “neam din neamul nostru nu a avut datorii, Rodica”. 

Prima achizitie imobiliară este cea mai stresantă, apoi devine o rutină. Din 2001, am cumpărat și vândut mai multe imobiliare în Moldova și NYC. După 12 ani de activitate bancară, am început să mă ocup și cu afacerile imobiliare, la un moment dat, am înțeles că nu le reusesc pe ambele și că a doua deja îmi place mai mult. Când lucrezi pe cont propriu, poți să-ți organizezi timpul cum dorești.

Îmi iubesc munca la nesfârșit. Daca ar fi dupa mine, nu aș merge acasă decât să dorm. Aproape nu simt cum trece ziua, iar la birou intru de la 8 dimineața. Eu cred că nu există o a doua piață imibiliară pe potriva acesteia din New York și Manhattan, în special. E atât de dificial aici să obții o chirie sau să cumperi un apartament bun și accesibil. Majoritatea oamenilor din exterior nu vor întelege intensitatea unei tranzacții de vânzare/cumpărare, sau obținerea unei chirii complexe.

Natalia Ghilașcu: Primul job pe care l-ai obținut în SUA după absolvirea universității a fost la o bancă americană, în poziție de Junior Financial Analyst. În cei 13 ani de activitate bancară, care au fost cele mai importante realizări și ce te-a determinat să rămâi mult timp fidelă acestei instituții? 

Rodica Balan, agent imobiliar, NYC

Rodica Balan: Adevarul e că nu vad aceste realizări acum. În momentul când ele abia se întâmplă (finisarea Masteratului, promovarea la o funcție mai înaltă, procurarea unui imobil etc), mă simt împlinită. În următoarea zi, tind la mai mult și mă aștept la mai mult, dar deja ce a fost obținut în trecut nu conteaza, cel puțin pentru mine. Am rămas fidelă mulți ani băncii, pentru că am avut noroc de manageri de la care am învățat poate mai mult decât în cele 3 facultăți. Eu am avut o armată de 13 ani. Fidel ești când vezi că șeful tău lucreaza mai mult decât tine.     

Natalia Ghilașcu: În prezent, numele tău de (agent imobiliar) realtor în New York Times a devenit destul de popular, unde reporterii te întreabă deseori despre experiențele clienților care își cumpără sau vând casele în New York. Cum ai reușit să te impui pe piața imobialiară americană?

Rodica Balan: Eu consider că sinceritatea este un mare atu când e vorba de business, dar și faptul că mi-a reușit să vând și să cumpăr chiar în perioada de criză și în perioada de vârf. Faptul ca am stat cu chirie în New Jersey, Brooklyn, Queens și citeva zone din Manhattan, mă face să știu ce vorbesc, din experiență, dar nu din seminarele predate. Dacă faci o tranzacție cap—coadă și ai depus cel mai mare efort de care ești în stare, ai fost sinceră și onestă cu cumpărătorul sau vânzătorul în funcția pe care o reprezinți, se observă.

Se vede foarte ușor cât de liber comunici cu avocații (când cunoști termenologia) și reprezentanții bancari (aici experiența de 13 ani la bancă te ajută, pentru că cunosc fiecare cerință) când strângi împreună echipa care va reprezenta clientul tău (inspectorul, compania de titlu, fotograful/videograful); cum lucrezi asupra pachetului de documente ce urmează să fie prezentat Asociației Locatarilor pentru aprobarea unui nou locatar, etc.

Când nu te lași intimidată de brokerul sau avocatul de partea cealaltă a tranzactiei doar pentru că ei sunt bărbați și au peste 30 de ani de experiență în domeniu, șii cu orice preț să obții maximum beneficiu pentru clientul tău. Când un medic cumpăra un imobiliar, peste 2-3 luni îmi face cunoștință cu doi colegi de ai săi cu care încep o altă tranzacție. La fel, se întâmplă cu cineva de la Organizația Națiunilor Unite, Banca Mondială, etc. E suficient să faci o tranzacție cu un șef de proiect, ca peste câteva luni să vină și colegii lui.

Natalia Ghilașcu: Care au fost cei mai neobișnuiți clienți pe care ai avut ocazia să-i întâlnești și ce calități importante presupune munca ta ca să devii o femeie de afaceri de succes?

Rodica Balan și familia sa în NYC

Rodica Balan: Dacă aș putea să vă destănui numele starurilor, aș face-o cu mare plăcere, dar am semnate contracte de protecție a datelor cu caracter personal. M-ar place foarte mult să mă mândresc cu clienții mei cântăreți și muzicieni. Pentru mine, pe primul loc se află munca, mai apoi viața personală. Eu cred că e unica formula de a fi o femeie de success. Plus, eu am o echipă care trăieste viața împreuna cu mine (părinții mei), care au grija de copiii mei, când sunt la muncă.

Natalia Ghilașcu: Care au fost cele mai scumpe tranzacții pe care le-ai acumulat în experiența de business și cât de solicitată este această meserie în New York?

Rodica Balan: Sunt diverse tranzacții, vânzări de la 150,000$ până la $90,000,000. Unele tranzacții, cu părere de rău, nu sunt finisate, când e vorba de bani mari, există și foarte multe obstacole. În mediu, tranzacțiile mele sunt de $2,000,000 – $3,000,000. Chiriile sunt, în mediu, de la $3,500 la $10,000. Sunt și excepții, pentru colegi, mă preocup și de vânzări de sub $1,000,000 și chirii de sub $3,500.

O vânzare, de obicei, durează 3-4 luni, din momentul în care sunt semnate contractele. Dacă tranzacția are loc cu bani gheață, pâna la predarea titlului de proprietar, poate dura 30-45 de zile. Eu dețin și licență de notar, nu pot reprezenta și contractele mele, dar sunt activă și în această postură, în acest fel, cunosc foarte bine ce se întâmplă pe piață și în cazul alor contracte.

În NYC, foarte multă lume vrea să se ocupe de vânzarea și chiria imobilierelor. La prima vedere, pare că e foarte ușor și e un stil de viață luxos, adevărul este cu totul altul, după 3-4 luni, probabil 90% din noii agenți abandonează acest vis.

Natalia Ghilașcu: Aveai doar 19 ani când ai ajuns pentru prima dată la studii în SUA. De atunci, cine s-a schimbat mai mult, America sau Rodica Balan?

Rodica Balan: Cred că personalitatea Rodicăi nu s-a shimbat deloc. E la fel de spontană, mai întâi zice DA, apoi își dă seama cât de greu va fi pornirea și nu mai poate renunța, continuă zbuciumată până îi reușește.

Eu cred ca foarte multe obiceiuri le deprinzi din familie. Părinții mei niciodata nu mi-au impus limite și m-au susținut chiar și în cele mai prostești porniri. Dacă ziceam că vreau să merg la cursuri de engleză, germană, italiană, îmi achitau orele; daca ziceam că vreau să merg în America la studii la 14-15 ani, îmi semnau formularul cu mâna tremurândă; când am zis că vreau să mă ocup cu creșterea motanilor și să cumpăr motani de rasă și să-i vând, dimineața am găsit bani pe noptieră pentru a porni acest proiect. Părinții mei cred orbește în mine.

America, însă, s-a shimbat foarte mult, felul în care lumea se îmbracă, ce se servește, cum oamenii gândesc, totul evoluaza foarte rapid. Dacă nu aș fi ajuns aici în 1998, probabil că adaptarea era să fie mai grea, sau chiar imposibilă.

Rodica Balan, agent imobiliar, NYC

Natalia Ghilașcu: Ce valoare au avut studiile din SUA pentru a-ți dezvolta o carieră, iar dacă ai mai face o facultate, ce domeniu a-i alege?

Rodica Balan: La moment, sunt studentă la Medicina Tradițională Chineză, așa că iarăși stau cu cartea până în zori. Nu am povestit despre aceasta încă, poate nu o să-mi reușească sau poate mă voi plictisi în acești 10 ani, și poate nu o voi finisa. O fac pentru mine și copiii mei, dezvoltare generală, nu intenționez să lucrez în clinică privata. Studiez arta masajului (3 ani), acupunctura (5 ani) și ierburile (2 ani).

Doi din patru copii ai mei au fost diagnosticați cu scolioză de gradul 1 și 2. De fapt, nu este foarte grav, iar fiecare medic cu care am discutat, îmi spune că exagerez. Din momentul când  am aflat despre acest diagnostic, mi-a căzut cerul peste cap. Am mers pe la medici, am făcut ședințe de masaj și acupunctură, am citit până în zori multe surse, iar într-o buna zi, i-am spus mamei că pentru a-mi recăpăta liniștea sufletească, trebuie să înțeleg mai bine și să pot face ceva pentru copiii mei în mod personal. De fiecare dată, mama mă susține.   

Natalia Ghilașcu: Care vedeți a fi cele mai mari provocări cu care se confruntă cetățenii moldoveni în procesul de adaptare la cerințele impuse de guvernul american? 

Rodica Balan, Diaspora Business Forum, Moldova

Rodica Balan: Obtinerea vizei de ședere (Green Card) sau a vizei de muncă (H1B) e cea mai mare provocare. Eu pot sa va povestesc cu lux de amănunt fiecare viză (J1, F1, OPT, H1B, L1, mariaj fictiv, azil politic) nu din auzite. Odată ce se rezolvă problema actelor, absolut totul e posibil, și nu conteaza din care țară vii. America este o țară foarte primitoare. Cetățenii moldoveni sunt foarte muncitori și aici în America sunt foarte mulți moldoveni de success.

Natalia Ghilașcu: Care sunt principalele domenii de interes socio-economic, procese decizionale pe care diaspora ar putea să le influențeze în Moldova, dacă ar deveni mai consolidată?

Rodica Balan: Eu nu cred că diaspora, de la distanță, ar putea influența ceva în Moldova. Diaspora este foarte unită, am vazut-o în mai multe situații. Unii membri ai diasporei ajută Moldova, sunt foarte multe proiecte finanțate individual, proiecte de caritate, sau sociale. Eu foarte bine îmi dau seama ce părere au moldovenii rămași în țară despre cei plecați, și respect acest punct de vedere. De la distață, vorbele, chiar și frumoase, rămân doar vorbe.

Vă mulțumim!

Acest interviu a fost realizat cu susținerea Biroului pentru Relații cu Diaspora, în cadrul Programului Diaspora Engagement Hub, al proiectului ”Consolidarea cadrului instituțional al Republicii Moldova în domeniul migrației și dezvoltării”, implemetat în parteneriat cu OIM Moldova și finanțat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC). Opiniile exprimate de autor nu sunt neapărat împărtășite de către fondator. 

Comments

comments