Compozitorul Kevin Walker, alături de Alexandru Timofeev la Universitatea Rowan, SUA

Un tânăr pianist înverșunat a plecat din Moldova când avea doar 19 ani, iar astăzi îl vedem concertând muzică clasică în toate colțurile lumii, începând cu Moldova, România, Rusia, SUA și alte țări. Alexandru Timofeev este compozitor și promovează muzica artiștilor moldoveni peste hotare. 

Natalia Ghilașcu: Dragă Alexandru Timofeev, după numeroase concursuri și prestații muzicale susținute în Europa, ați plecat la studii în SUA, unde ați rămas să activați ca profesor de pian la Universitatea Rowan, Philadelphia, și să duceți faima Republicii Moldova. Care au fost cele mai recente prestații pe care le-ați susținut în ultimul an?

Alexandru Timofeev: Una din experiențele muzicale recente a avut loc la Festivalul Internațional de Compoziție din Thailanda, în iulie 2016. ”Phoenix” este piesa pe care am compus-o la clarinet și pian, a fost selectată ca finalistă a acestui festival și a fost înterpretată în premieră. La concertele acestui festivalul, am facut cunoștință cu mai mulți compozitori de renume mondial precum John Corigliano, Aaron Kernis, Mark Adamo.

În februarie am primit noutatea că piesa mea pentru orchestra ”Fantasme” a ajuns finalistă în 2017 la ACO Composer Reading and Commission New York, un concurs prestigios pentru compozitorii care activează în SUA. ”Fantasme” și cinci lucrări ale colegilor mei din finala concursului vor fi interpretate în iunie la American Composers Orchestra.

Natalia Ghilașcu: După Liceul de Muzică “Ciprian Porumbescu”, ați urmat studiile muzicale la Universitatea Rochester din New York, după care ați făcut și studii post-universitare în Maryland. Prin ce v-a atras SUA și pe care sene vă vedeți mai departe?

Alexandru Timofeev: Am avut fericita ocazie să cunosc personalități valoroase, care au avut o influență extraordinară în startul meu ca tânăr muzician și care m-au călăuzit să merg pe acest drum. La 12 ani, am cunoscut-o pe soprana Tamara Alioșina, care a insistat asupra continuării studiilor mele de muzician și datorită efortului și insistenței ei, am fost audiat în studiourile profesorilor de pian la Academia de Muzică, un eveniment care a decis direcția mea de studii.

Thailand International Composition Festival

În 2000, am făcut cunoștință cu soprana Mariana Nicolesco, care a prezidat audițiile pentru bursa Colegiului Pro din București. Datorită participarii mele la acest curs prestigios, am primit invitația de a participa la mai multe concerte din Romania, la Festivalul și Concursul Internațional ”Hariclea Darclee” 2003 din Braila, România, un eveniment de cotitură pentru mine ca tânăr compozitor-pianist. Am o recunoștinta deosebită pentru toți cei care m-au sprijinit în acea perioadă. 

Natalia Ghilașcu: Ai obținut premii valoroase la competițiile de muzică clasică începând cu primul concurs internațional Pro Iano din București în 1997 și terminând cu cele din New Jersey, Atlanta și Washington (SUA). Ai fost premiat și la Concursul internațional din Niș, Serbia, și la cel al profesorilor de muzică de la Toronto, Canada. Cui i se datorează cel mai mult talentul tău și cine te susține în aceste competiții?

Alexandru Timofeev: Dragostea mea pentru muzică am însușit-o de la profesorii cu care am studiat la liceul de muzică ”C. Porumbescu” din Chișinău. Unul din acești profesori a fost Zlata Tkaci, o personalitate eminentă a muzicii academice din Moldova, compozitor prolific și pedagog talentat, sub îndrumarea căreia am facut primii pași de compozitor. Doamna Tkaci avea harul de a transmite elevilor săi o căldura sufletească deosebită, personalitatea sa fiind un exemplu de caracter puternic, un izvor de creativitate.

Deja un deceniu dupa plecarea Zlatei Tkaci din viață, creația sa este la fel de relevantă, atât în discursul academic, cât și în interpretare, găsindu-și noi adepți. Cei mai tineri interpreți au posibilitatea să descopere creația compozitoarei la concursul de muzică ”Zlata Tkaci”, organizat în fiecare an la Chișinău. Prin interpretarea muzicii și editarea lucrărilor ei, am continuat să studiez în profunzime creația sa.

Studiile mele de pian la Chisinau le-am continuat cu Victor Levinzon, profesor la Academia de Muzică. Am avut norocul să fiu admis în clasa Profesorului Levinzon, un reprezentant al școlii pianistice ruse, care nu a permis nici o abatere de la calea dificilă de insusire a tehnicii muzicale.

Thailand International Composition Festival

Cu susținerea lui Victor Levinzon și a profesoarei Aliona Vardanean, am sustinut recitalul de debut la Sala cu Orgă, care a fost urmat de concursurile internaționle pentru tinerii pianiști în România și Rusia și o serie de colaborări cu Orchestra Filarmonicii Naționale în concerte de Mozart, Prokofiev, Liszt, Slonimsky, Tkaci. Tot în această perioadă, am descoperit o noua dimensiune în expresivitatea muzicală, urmând lecții de dirijor cu maestrul Mihail Secichin.

Natalia Ghilașcu: Provii dintr-o dinastie de muzicieni și ai început să studiezi pianul cu tatăl tău de la vârsta de șapte ani. Să înțeleg că ai îndrăgit pianul, instrumentul care te-a propulsat în lumea mare a muzicii. Care a fost cel mai memorabil concert din viața ta?

Alexandru Timofeev: Un moment deosebit l-am trait în 2014, în timpul repetițiilor cu Orchestra Naționala de Cameră pentru serata mea de creație la Sala cu Orgă. Mi s-a părut că am simțit relația între timp și muzică, o  revelație care mi-a oferit șansa de a-mi asculta muzica ”din exterior”, ca pentru prima dată. 

O experiență similară a fost la prima interpretare a Concertului pentru Pian și Orchestră, în 2003, în timpul debutului meu cu Orchestra Filarmonicii Chișinău, dirijată de maestrul Valentin Doni. Înainte de a urca pe scenă, ascultam această piesă, care până atunci îmi era cunoscută doar în imaginația mea, o muzică care transformându-se și devinind realitate, putea să îmbete cu senzații euforice pe orice tânăr compozitor.

Sunt mai emotionat când concertez pentru publicul din Moldova. Am susținut concerte la Chișinău, Bălți, Tiraspol și consider că nu există un public mai primitor ca în Moldova. Am simțit că interpretul poate avea o mai mare libertate de expresie și un nivel de emotivitate mai elevat când îl ascultă un public fără experiență în muzică clasica. Acest public, de obicei, apreciaza arta mai sincer decât ascultatorii cu ”experiență”.

Natalia Ghilașcu: Pe scena mare, ai debutat în 1998, fiind acompaniat de Orchestra Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, interpretând un concert de Mozart. În afară de concerte, unde vă concentrați cel mai mult eforturile? 

Alexandru Timofeev: Am fondat organizația non-profit ISPC, Societatea Internationala de Pianisti si Compozitori cu scopul de a sprijini și de a promova muzica nouă pentru pian. în calitate de organizator, am avut ocazia să comunic cu muzicieni din mai mlt de 20 de țări. Unul din primele proiecte pe care le-am promovat în cadrul organizației a fost dedicat muzicii Zlatei Tkaci.

De mai bine de zece ani, editez lucrări pentru pian ale compozitoarei. De asemenea, am înregistrat multe din aceste lucrări pentru pian și am promovat creațiile la universitățile din New Jersey, Pennsyvania, New York și Maryland. Peste un an, se vor împlini 90 de ani de la nașterea compozitoarei, sper să comemorăm această dată la Chișinău cu interpretarea muzicii ei pentru orchestră și a creațiilor de cameră.

Natalia Ghilașcu: Ai obținut premii valoroase la competițiile de muzică clasică începând cu primul tău concurs internațional Pro Iano din București în 1997 și terminând cu cele din New Jersey, Atlanta și Washington (SUA). Ai fost premiat și la Concursul internațional din Niș, Serbia, și la cel al profesorilor de muzică de la Toronto, Canada. Cine te susține în aceste competiții?

Alexandru Timofeev: Am avut parte de profesori excepționali, adevărați maeștri ai artei. Aș vrea să continui tradiția pe care am însușit-o de la ei. Sper să am posibilitatea să invit aici la studii și studenți moldoveni. Mă bucur să fiu de folos studenților care învață în clasa mea la Rowan University. Cred ca este o obligație pentru orice muzician să transmită ceea ce a învățat de la profesorii săi, mai ales în muzică, unde majoritatea lecțiilor sint individuale și foarte multe se însușesc nu numai din măiestria dascălalui, dar și din caracterul acestuia.

Alexandru Timofeev în Chișinău, Sala cu Orgă

Natalia Ghilașcu: Acum opt ani, ai înființat „Societatea Internațională a Pianiștilor și Compozitorilor”, promovând muzica de pian și dezvoltând relații cu muzicieni internaționali. Credeți că compozitorii din Moldova ar avea nevoie de o mai mare deschidere pentru lumea muzicii?

Alexandru Timofeev: Aș dori ca pianiștii tineri din Moldova să cunoască și să mențină în repertoriul lor măcar o piesă semnată de compozitori moldoveni. Sunt convins că aceasta va fi spre beneficiul tuturor și ar fi un pas spre un repertoriu relevant timpului de astăzi.

Compozitorii de muzică clasică au nevoe de mult efort pentru a sintetiza melosul și ritmul timpului în care trăiesc. Muzica populară, pe de altă parte, este în avangarda artei muzicale, fiindcă ea este mult mai adaptabilă gustului unui ascultător contemporan. Cu toate acestea, muzica clasică poate atinge nivelul cel mai înalt al expresivității omenești, când are la baza ei acel izvor nesecat al muzicii populare, la care au făcut referință marii compozitori în creația lor.

Vă mulțumim!

Acest interviu a fost realizat cu susținerea Biroului pentru Relații cu Diaspora, în cadrul Programului Diaspora Engagement Hub, al proiectului ”Consolidarea cadrului instituțional al Republicii Moldova în domeniul migrației și dezvoltării”, implemetat în parteneriat cu OIM Moldova și finanțat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC). Opiniile exprimate de autor nu sunt neapărat împărtășite de către fondator.

Comments

comments