imagine simbol

„Relația noastră cu piața CSI este în declin din anul 2006, atunci când pentru prima dată  Rusia a început să aplice măsuri tarifare şi netarifare faţă de produsele de origine moldo­venească. Şi acest declin a prins con­tur mai pronunţat începând cu 2014, atunci când s-au aplicat măsuri tari­fare pentru majoritatea produselor exportate din Republica Moldova”, a declarat recent Octavian Calmîc, mi­nistrul Economiei, punând la îndoială afirmațiile președintelui Igor Dodon la Moscova, care spunea că noi am pierdut piața din Est, dar nu ne-am afirmat nici pe piața europeană.

În 2015, de exemplu, R. Moldova a ex­portat în statele CSI mărfuri în valoare de aproape 500 mln. de dolari, ceea ce a re­prezentat 25% din totalul exporturilor, fi­ind în scădere față de 2014 cu o treime. Asta în condițiile în care în UE am exportat bunuri în valoare de peste 1,2 miliarde de dolari, ceea ce a reprezentat aproximativ 62% din total, adică de aproape trei ori mai mult. Doar în România, R. Moldova a ex­portat aproape cât a livrat în întreg spațiul CSI – de aproape 450 mln. de dolari sau aproximativ 23% din total.

Ministrul Economiei a mai afirmat că măsurile rusești au accelerat scăderea ex­porturilor din 2013, ponderea lor în totalul exporturilor ajungând, în 2016, la 12%, față de 55%, cât reprezintă exporturile în Uniu­nea Europeană. Aceste date statistice com­bat afirmațiile lui Igor Dodon potrivit căro­ra, după semnarea Acordului de Asociere la Uniunea Europeană, în 2014, R. Moldova a pierdut piața rusă, fără să-și mărească exporturile pe cea europeană.

Oficialul a ţinut, de asemenea, să-l con­trazică pe preşedintele moldovean, care a spus la Moscova că Acordul de Asociere cu UE nu ar fi adus beneficii Republicii Mol­dova şi ar trebui anulat.

Ţările Uniunii Europene îşi menţin poziţia de cea mai mare piaţă de desfacere a mărfurilor din Republica Moldova, cu o cotă de 53.3% din total livrări pe pieţele externe în nouă luni. Valoarea exporturilor pe destinaţia vestică a însumat 477.9 mil. USD, în scădere cu 23.4%, în timp ce exporturile în ţările CSI a constituit 327.8 mil. USD, cu 28.2% sub nivelul din perioada similară a anului precedent.

Sursa: Vocea.MD

Comments

comments

Publicitatea ta