AUVUn grup de inițiativă de peste hotarele țării organizeaza un offline, unde vor fi abordate cele mai arzătoare probleme din Republica Moldova. Tot mai mulți moldoveni activi din diasporă și de acasă sunt pregătiți să vină cu noi strategii de relansare a țării. Este vorba despre reuniunea din 18-19 martie, “Offline Adoptă un Vot”, care va avea loc la Veneția, Meste, un eveniment organizat cu eforturile și posibilitățile financiare ai cetățenilor din diasporă.

Juriștii care au reprezentat interesele diasporei în dosarul “Diaspora vs Moldova“ și-au anunțat astăzi disponibilitatea de a participa la această reuniune. Eduard Digore a afirmat într-un mesaj video de pe rețeaua socială “Adoptă un Vot“ că nu va putea lipsi de la acest eveniment important pentru diasporă. Mai mult ca atât, a făcut un apel către toți cei care consideră că se merită de schimbat lucrurile în Moldova, să se înregistreze cât mai curând.

“Cu toate problemele sale, încălcarea statului de drept, a principiilor democratice, diaspora, datorită modului de organizare, ați avut un cuvânt important de spus. Cu o organizare foarte bună, diapsora poate să influențeze lucrurile din țară. O parte din noi și-a procurat deja biletele la acest eveniment”, a afirmat avocatul Digore.

Potrivit avocatei Veronica Mihailov, acesta este unicul eveniment de o asemenea anvergură, unde toată diaspora are ocazia să se întâlnească, să discute și să materializeze ideile de pe Adoptă un Vot și să-și consolideze edorturile.

“Când m-am imiplicat în dosarul Diaspora vs Moldova, am învățat că suntem consolidați, că putem fi o forță, este necesară pentru situația actuală din Moldova. Evenimentul este o ocazie unică de ajunge la un program concret de acțiuni și pe un termen îndelungat. Orice inițiativă bună merită să aibă și continuitate, să avem o speranță că putem contribui la dezvoltarea statului Republica Moldova“, a firmat Veronica Mihailov.

Unii dintre organizatorii evenimentului, Elena Drăgălin din SUA, și-a exprimat speranța că cetățenii se vor mobiliza, vor fi creativi, iar organizarea a fost posibilă de la distanță ca participnații să poată lucra împreună. Potrivit activistei, inițaitiva Adoptă un Vot a șters frontierele dintre cetățenii plecați peste hotare, iar participanții vor găsi soluții la multe probleme din Moldova.

“Presa liberă este târâtă prin instanțe, familiile sunt dezbinate pentru că nu sunt locuri de muncă în țară, pesnionarii supraviețuiesc doar datorită familiei, iar politicienii ne spun că avem două opțiuni, SRL-urile pro-Est sau Pro-Vest, care au supus interesele statului în interese personale, au televiziuni care știu să ne mintă. Nu suntem voturile lor o dată la patru ani, a afirmat Drăgălin.

Îndemnuri de participare la evniment le-au făcut și moldovenii din Italia, Tatiana Nogailic a scris pe pagina sa de Facebook: “De la dialog la fapte… De la virtual, la real. Cine vine cu noi la Veneția? Stăteam pe gânduri ce sa fac? Am decis! Prenotez Hotel, achit 50 euro, procur bilet la tren și ne vedem la Mestre – Venetia, Italia!”

Și Dumitru Vicol, un alt organizator al evenimentului, este de părere că diapsora se consolidează tot mai mult și îi încurajează pe toți cei intersați, să se înregistreze până pe 9 februarie pe situl www.offlineauv.info

“Din dorința de a reveni acasă, vreau să mă implic pentru a remedia situația din țară. Moldova are un capital uman enorm, noi putem face împreună minuni, iar offline-ul ne permite să conștientizăm cât de importantă este vocea noastră. Un activist de acasă ar putea să implementeze o idee minunată venită de la cei din diasporă. Conjugarea acestor eforturi este considerabil de valoroasă”, explică Vicol de la Londra.

Potrivit activistului, platforma Adoptă un Vot este o conexiune care poate pune în valoare capitalul uman al moldovenilor, încluzând cetățenii atât din diasporă cât și de peste hotarele țării.

Organizatorii, de asemenea, își propun să creeze grupuri de opinie și advocacy pentru a crea conexiuni între generații și de a crea proiecte de dezvoltare pentru Republica Moldova și nu își propune să formeze vreun partid politic.

Natalia Ghilașcu

Comments

comments