Cristina Pruteanu
Cristina Pruteanu

Moldoveanca Cristina Pruteanu, care a emigrat de ani buni în Roma, are o inimă de aur, mai ales când revine acasă ca să dăruiască celor nevoiași un zâmbet și o susținere. Este inițiatoarea campaniei “Adoptă un Zâmbet” și își propune ca fiecare sat să fie adoptat cu timpul de către diasporă prin diverse inițiative sociale necesare comunităților din Moldova. Ea îi îndeamnă pe membrii diasporei să privească cu alți ochi realitatea dură din Moldova și să aducă proiecte inovative, dacă se dorește cu adevărat schimbarea condițiilor de trai pentru societatea moldovenească.

Stimată Cristina Pruteanu, sunteți inițiatoarea proiectului social #adoptaunzambet, care a reușit să ajungă în zeci de sate moldovenești cu cadouri și ajutoare materiale, în special de sărbătorile de iarnă. Cum ați reușit să dezvoltați această idee și de ce o considerați importantă?

Totul a început cu un mesaj pe care l-am trimis prietenilor mei de aici din Italia și la mămicilor din clasa băiețelului meu, care au fost foarte receptive și în câteva zile, mai multe clase din școala lui au adunat cadouri pentru copii . Am reușit să trimitem cadouri la 130 de copii de la grădinița “Ghiocel” din satul Cimișeni și ceva material didactic și alte obiecte de uz cotidian. Mamele continuau să-mi aducă jucării și alte lucruri.

a6Între timp, luasem deja legătura cu asistenta socială din sat cu privire la bătrînii neajutorați. În decembrie, când am venit în țară cu ultimele pachete, am fost și la 10 bătrâni la care am dus câte un pachet. Sincer, eu nu în ce condiții locuiesc. Când mă îndreptam spre sat cu mașina plină de cadouri, eram fericită. Și acum seara când merg la culcare mă întreb dacă bunicuței Olga nu i-a căzut soba de tot, oare cum se încălzește, dar bunelul Ion azi a mâncat oare, l-a hrănit cineva? Acestea sunt întrebări pe care mi le dau zi de zi.

Cât de solidară a fost diaspora în aceste momente?

Ma bucur că am putut să arăt realitatea de la noi de acasă și să fac apel pentru ajutor, ca acei din diaspora, ulterior să-mi scrie și să înceapă și ei să se mobilizeze ca să reușim să-i ajutăm. Cei de acasă și cei de peste hotare suntem două lumi total diferite. Acasă am găsit multă indiferență, atât în râdul persoanelor, cât și a instituțiilor de stat, acolo nu se face nimic și nici nu se ridică niciun pai de jos dacă nu e doar în beneficiul personal.

Diaspora deja este obosita de străinătate, doar știm să muncim și să trimitem acasă bunuri, noi avem în suflet păstrate acele valori cu care am crescut și la rândul nostru, aici în străinătate, le transmitem copiilor noștri, neconștientizând că ei cresc într-o altă societate. Acele frumoase valori de a ne iubi și ajuta aproapele, de a nu face diferență între bogat și sărac, că nu că azi avem, azi mâncăm.

a3Ionuț Vărăniță, imediat dupa prima campanie, m-a căutat ca sa putem să-l ajutam. Nu am putut să rămân indiferentă atunci când l-am întebat ce va mânca de Anul Nou și mi-a răspuns că vor avea doar mămăligă, pentru că pensia lui de invaliditate de 600 de lei nu o mai are, ca a cumpărat medicamente. Atunci, Lilia Lebădă, împreună cu băiețelul ei care se aflau în țară, pe 31 decembrie au fost la Ionuț ca să-i umple masa cu bunătățuri.

De ce considerați că vocea diasporei este importantă și ce așteptări aveți de la această inițiativă? Vă propuneți să continuați ideea pe tot parcursul anului, sa formați o tradiție până fiecare sat din Moldova se va bucura de susținerea diasporei? 

Suntem atât de obosiți de tot ceea ce se întâmplă în lume, dar mai ales acasă, și vazând că cei din Moldova nu întreprind nimic pentru a ajuta această populație, încercam să-i ajutăm după puterile noastre, să le arătăm că noi suntem și vom fi mereu lângă ei.

S-au alăturat campaniei înca trei colege cu care acum colaborăm și, în vizorul nostru, nu avem doar batrânii sau numai copiii din familii vulnerabile, primim apeluri pentru ajutor și de la un spital de copii, și de la un centru de plasament, mai avem și un alt sat pe care vrem să-l “adoptăm”. Vrem să facem ca roata să se învârte pe tot parcursul anului și să reușim să ajutăm cât mai multe persoane.

a13
Lilia Lebadă, 31 Decembrie, a lăsat totul și împreuna cu băiețelul ei, i-au adus bucurie în casa lui Ionuț

Care a fost cea mai emoționantă întâlnire cu sătenii în cadrul acestui proiect și câte sate ați reușit să cuprindeți într-un timp atât de scurt?

Am avut mai multe momente, dar cred că cel mai emoționant a fost atunci când am ajuns în satul Cimișeni, s-a apropiat preotul satului de mine și mi-a strâns mâna și m-a întrebat dacă am puțin timp liber ca să-mi arate ceea ce a reușit el să realizeze. În curtea bisericii, știți cum e pe la noi, este construită și casa preotului. Deoarece avea deja o altă casă, a reconstruit-o să inițieze o cantină pentru copiii din sat, unde în fiecare zi, 60 de copii din familii social vulnerabile vin să ia masa gratis.

Emoționant a fost pentru mine modul cu care îi așteaptă pe copii, ca un părinte grijuliu când vin de la școală.  Nu vă pot reda acea imagine, care mi-a rămas în memorie, iar această inițiativă nouă pe care o vom lansa se referă la această cantină. Preotul, împreună cu sprijinul diasporei, ar vrea să construiască și o baie, unde copiii să beneficieze de ea o dată pe săptămînă.

Cum se pot alătura ceilalți membri din diasporă campaniei inițiatie la modul practic?

E simplu când eu fac apel de ajutor în public pe rețele de socializare, cei care vor să ajute, ne contactează, după cum nu avem în asociație cu membri si cu voluntari acasă, ne ajuta la colectarea și distribuirea coletelor, aici își pun umărul și părinții, rudele, prietenii.

Care au fost reacțiile celor care au beneficiat de atenția voastră?

Copiii adoptați de către preot și membrii diasporei
Copiii adoptați de către preot și membrii diasporei

Multumesc tuturor celor care până acum au fost alături de noi, din păcate, sunt persoane mai indiferente , dar daca vom fi mai uniți, desigur lucrurile se vor schimba. UNIUNEA FACE FORȚA. Suntem destul de conștienți că cei de la Guvernare habar nu au de ceea ce se întîmplă cu acesta pătura a populației, de câțiva ani lupii puterii sunt preocupați de altceva și unica salvare și schimbare la noi acasă sintem doar noi, diaspora. Avem mult de muncit ca să readucem câtuși  de puțin lucrurile la normal, nu este nevoie numai de ajutor material. Avem nevoie de proiecte pe o durata mai lungă și de legi aplicabile la toți care sa tutelează pe fiecare.

Vă așteptați ca după astfel de inițiative sociale să existe o mai bună colaborare între membrii diasporei și autoritățile locale?

Mi-ar plăcea mult să ofer un răspuns pozitiv, din păcate, acel pod de încredere care era odată s-a distrus odata cu formarea taberelor comunist, socialist, european, rus, unionist și altele. Eu personal, în prima campanie “Hrana pentru suflet”, am apelat la asistentele sociale pentru a avea numele persoanelor în dificultate. Am plecat de la Roma acasă ca sa merg la fiecare în casă și în a doua campanie la care  avut marele ajutor din partea Danielei Botnariuc, Sanda Condratiuc și Anastasia Condruc, exact așa am făcut din nou.

a10Am cerut asistentelor sociale sa ne ducă direct la fiecare persoana acasă și aici Sanda și Daniela au luat zborul din Londra spre casă, iar împreuna cu mămicile noastre, au vizitat fiecare familie. În campaniile noaste, am avut parte de persoane bune, dar nu prea avem încredere în autorități și aici avem de facut un drum lung până la reconstruirea încrederii, pentru ca autoritățile, ca să nu-și piardă posturile, sunt schimbătoare în funcție fotoliile oferite.

Cum vedeți rolul diasporei în următorii ani dacă s-ar uni mii de alți cetățeni în jurul inițiatevelor sociale, pentru a susține grupurile defavorizate din Moldova?

Daca cei din diaspora s-ar orienta cu toții pe realele probleme care există, și acestea nu sunt putine și extrem de grave. Cu certitudine, noi putem schimba situația, dar și cei de acasă ar trebui să ne vină în întâmpinare, vorbesc de acei de la putere. Noi putem veni acasă cu puteri noi, cu ceva capital, cu idei noi ca să putem dezvolta economia țării și să creăm posturi de muncă, dar și ei ar trebui să adopte acele legi care să ne susțină, pentru că acum suntem priviti ca pe niște “capre mulgătoare”.

Care proiecte sociale pentru comunitățile rurale considerați că sunt cele mai importante cu participarea și susținerea diasporei pe viitor?

Moldova este o țară agrară, nu avem mari industrii. Eu vin dintr-o familie unde tatăl meu a fost agronom și mama mea este medic veterinar. Am crescut cu acea idee că cine are un petec de pămînt și cîteva animale pe lângă casă, de foame nu moare. Idea mea este să ne concentrăm pe ceea ce deținem la moment, adică pământul și să-l aducem la sursa principală de dezvoltare economică. Aici ar trebui să dezvoltăm proiecte și să să nu vindem pământurile noastre altora, să nu muncim pentru alții.

Pe mesele din străinătate să se vândă vinurile cu eticheta originala “Made in Moldova” și să nu se vândă vinurile din struguri, crescuți la noi în țară și să poarte eticheta de vinuri confecționate în Italia sau Franța. Cartofii care-i cresc germanii și olandezii la noi în țară putem să-i creștem si noi. Nu știm la care uși să batem ca să putem pleda pentru proiecte de dezvoltare. Autoritățile nu sunt cointeresate ca cetățenii de rând să le cunoască, dar cei din diasporă, care se vor reîntoarce, să îi poată mai bine informa.

Proiecte ar putea fi multe, cum ar fi creșterea animalelor, creșterea bumbacului, sunt multe proiecte care pot fi dezvoltate. Noi am urmărit procesele străinilor cum să cultuve cât mai bine pământul, cum să creștem și cum să fabricăm brânzeturi care, cu câțiva ani în urmă nici nu se știau de ele.

De ce considerați că tocmai acum este momentul oportun ca diaspora să se consolideze pentru a aduce în vizor problemele sociale din Moldova, având în vedere că se va întruni cu propriile eforturi la reuniunea din 18-19 martie la Veneția?

a8Noi nu am plecat din Moldova ca să nu ne mai întoarcem înapoi, noi am plecat ca să putem ajuta mecanismul dezvoltării tării, din păcate, cei care au rămas acasă au fost cam neputincioși în fața celor care au profitat de ei. Au monopolizat piețile, și-au luat ce le-a plăcut și noi nu prea am ținut cont de ce se întâmplă acolo, am rămas să adunăm cioburile si să încercam să le lipim din nou.

Când venim acasă în vacanță, nu prea avem timp să vedem realitatea cu care trăiesc și se luptă zi de zi cei de acasă. Sintem mereu pe fugă, căutam sa vizităm și să ne pozăm la locurile cele msi frumoase, ne ducem la rude, căutam bucatele tradiționale ca să ne amintim cum era odată, dar nu prea atragem atenția la casa din capătul străzii, care e gata-gata să se darâme, dar acolo locuiește un batrân bolnav, singur și fără niciun ajutor, uitat de toti.

a9Câteodata ma întreb de ce oare nu avem timp să vedem lucrurile din această perspectivă? Străinătatea nu e ușoară, mai ales pentru mine, care sunt o persoană emotivă, cuvântul “stranieră”, sau care a venit cine știe de unde, mă rănesc enorm. Acum am vazut cu adevărat că societatea noastră nu face nimic pentru a ajuta și pentru a rezolva problemele sociale din Moldova, pentru că noi nu mai putem tolera degradarea tării, pentru că noi am muncit departe de cei dragi ca să le putem oferi o viață cât de cât mai decentă, pentru că și noi vrem acasă, dar din păcate, șara noastră dintr-o pâine a rămas doar fărâmituri. LA Veneția vom încerca sa arătam ca nu suntem nulitățile societății să că Moldova este țara noastră și că nouă ne pasa.

Acest interviu a fost realizat cu susținerea Biroului pentru Relații cu Diaspora, în cadrul Programului Diaspora Engagement Hub, al proiectului ”Consolidarea cadrului instituțional al Republicii Moldova în domeniul migrației și dezvoltării”, implemetat în parteneriat cu OIM Moldova și finanțat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC). Opiniile exprimate de autor nu sunt neapărat împărtășite de către fondator.

Comments

comments

Publicitatea ta