A plecat din R. Moldova acum zece ani, însă rămâne cu gândul la nevoile și grijile Moldovei. Victoria Dunford locuiește în Marea Britanie, iar eforturile de a susține persoanele cu dizabilităţi într-o țară străină au fost recunoscute de către Ragatul Unit al Marii Britanii. Este pentru prima oară când un cetățean moldovean este decorat cu medalia „British Empire Medal” pentru susținerea pe care a demonstrat-o față de copiii cu nevoie speciale. Astăzi, Centrul “PHOENIX”, care însumează o investiţie de circa 7 milioane de lei, oferă incluziune socială pentru 35 de copii cu abilități limitate și 10 copii cu dizabilități severe, iar asta datorită unui cetățean moldovean cu o inimă mare pentru Republica Moldova.
Natalia Ghilascu: Stimată Victoria Dunford, felicitări pentru a fi decorată recent cu medalia „British Empire Medal” pentru susținerea persoanelor cu dizabilități din Moldova. Aveți o inimă mare și rară în Republica Moldova. Ce vă inspiră să vă dedicați timpul și energia pentru proiectele sociale și de unde găsiți forțe de a aduce o schimbare în viața oamenilor?
Victoria Dunford: Vă mulțumesc mult! La momentul când am început, nu cunoșteam dedicația, munca și sacrificiile necesare. Probabil că e mai bine așa, cu toate că am avut mulți oameni care m-au avertizat că va fi greu, mi-am zis că greu va fi, dar nu ‘imposibil’. Acum însă e practic imposibil să te opresti, când intri în centru și vezi copiii cu ochii naivi, care îți sar în brațe sau care așteaptă cuminți în scaunul lor rulant să mergi să îi îmbrățișezi. Când vezi un copil care nu vorbea sau scria la cei 17 ani, și doar într-un an a reusit să învețe două cuvinte și să scrie toate literele. Îmi ziceti dvs. cum sa ma opresc? Din păcate nu mereu reușești să te bucuri de aceste rezultate deoarece problemele și provocările te sustrag de la ce e mai frumos.
Natalia Ghilașcu: Faceți naveta Moldova-UK în fiecare an pentru a dezvolta o echipă profesionistă în Moldova ca să răspundă nevoilor copiilor, asta deși sunteți stabilită de mai bine de zece ani în Marea Britanie. Ce semnificație are distrincția regală pentru dvs?
Victoria Dunford: Distincția nu este doar a mea, și asta voi menționa mereu. Medalia aparține tuturor celor care au avut încredere în mine, celor care au donat și celor care își pun sufletul zilnic în diferite proiecte ale centrului. Sigur că înțeleg și apreciez importanța și onoarea primită prin această distincție, chiar dacă nu era niciodată în vizunea mea să lucrez pentru medalii. Cel mai mult sper că această distincție înaltă ne va ajuta să consolidăm donațiile și suportul solicitat atât de la persoane fizice, cât și de la organizății și autorități. Cu sau fără medalie, Centrul Phoenix riscă să fie închis în 2017, dacă nu acumulăm un minim de 47,000 Euro. Prin intermediul acestui interviu, mă adresez din nou tuturor celor care doresc să se asocieze cu distinția noastră – Vă rugăm să ne susțineți măcar cu 10 euro prin campania curentă Dăruie Libertate.
Natalia Ghilașcu: Cum ați pornit de la ideea înființării organizației MAD-Aid și a Centrului Phoenix din Râșcani pentru copiii cu nevoi speciale?
Victoria Dunford: Ideea de a inființa organizația MAD-Aid mi-a venit mie impreună cu soțul, privind într-o seară televizorul. Aveam la momentul respectiv oportunitatea să transferam 25 de paturi hidraulice electrice pentru spitalele din Moldova, care ulterior au fost donate Centrului Mamei și Copilului din Chișinău. Ne-am propus sa facem asta legal, necunoscând, de fapt, nimic ce întrunește în sine o organizație de caritate cu transferul ajutorului umanitar în Republica Moldova, care e o istorie aparte.
Sunt o fire care învață mereu ce nu știe sau întreabă. În scurt timp, am reușit să însușesc toate legalitătile, astfel la 1 Septembrie 2012 organizația fiind deja înființată, a fost oficial lansată. Credeam că va fi mică, ceea ce vom reuși noi pe lângă serviciile care le avem, insă echipamentul în Marea Britanie era mare precum și necesitățile în R. Moldova.
Astfel, de la un camion de ajutor umanitar pe an am ajuns la 4, în primul an de activitate. În unul din ele am reușit să aducem în jur de 200 scaune rulante. Aveam careva idei despre situația copiilor cu dizabilități precum și a adultilor, însă distribuirea acestui lot ne-a dat un impuls să deschidem un centrul pentru a le oferi minimum necesar acestor copii izolați. Iarăși îmi părea un proiect atât de simplu, și chiar până a avea clădirea la dispoziție, deja îmi imaginam copiii zâmbind în centru. A fost și este destul de dificil!
Așa a apărut și ideea Centrului Phoenix, care într-adevăr s-a născut din cenușă și cu foartă multă muncă. Centrul oferă nu doar incluziune, însă și activități, educație, tratament, reabilitare și multe alte necesare oricărui copil.
Natalia Ghilașcu: Ați reușit să colectați 3 milioane de lei pentru edificarea Centrului Phoenix din Râșcani. Cine s-au dovedit a fi cele mai generoase persoane care au adus donații în Moldova?
Victoria Dunford: Banii inițial adunați, bugetul propus în vara 2015 era de 3 mln lei, însă până la moment, centrul a mai avut investiții, echipament adițional, instalarea ascensorului, al doilea microbus, terenul de joacă, care este inclusiv pentru copii cu nevoi speciale. Investiția la moment este in jur de 6 milioane lei. În plus, din momentul deschiderii și până acum am achitat întreținerea lui, ceea ce întrece suma de 1.2 mln lei.
Nu ar fi corect să afirm că cineva a fost mai generos decât alții, fiecare bănut e apreciat la justa sa valoare, deoarece fiecare donează ce își permite în multe cazuri, nu ceea ce poate și-ar dori. Principalii parteneri au fost Organizatia Sindicateleor din Marea Britanie (CWUHA), Child AID, Agenția Elvețiana pentru Cooperare și Dezvoltare, Clubul Internațional al Femeilor, Excel Manufacturing.
Avem oameni de afaceri din diapsoră care mereu sunt alături, cum ar fi Iurie Bivol, Ion Meriacre, Radion Batir, Tamara Șchiopu. Asociația Moldovenilor AMMB organizeaza evenimente cu scopul de a susține Centrul Phoenix și mulți alți moldoveni sau cetățeni britanici, care au crezut în mine, chiar până a fi centrul deschis. Acum deja avem rezultate, însă, la început era doar o viziune și oamenii credeau în visul nostru, credeau în ziua de mâine că voi reuși. Totodata, avem câteva primării care sunt alături în măsura posibilităților, agenți economici locali.
Natalia Ghilașcu: Prin intermediul AO Moldova AID ați reușit să aduceți sute de scaune rulante în multe regiuni ale Moldovei, să înființați un cabinet stomatologic în școala din Nisporeni, un impact social considerabil pentru Republica Moldova. Care au fost obstacolele pe care le-ați întâmpinat până acum?
Victoria Dunford: Într-adevar, până la moment am transferat peste 30 de camioane cu ajutor umanitar, adică sute de tone. Cel mai greu a fost să înțelegem procedura vamala pentru ajutorul umanitar. Deși este una birocratică și ar putea fi mult simplificată, eu cred că această procedură este necesară pentru transparență și corectitudine.
Un paradox era că englezii credeau în viuziunea mea și au avut încredere mare în mine că voi reuși, chiar dacă nu au vizitat mulți dintre ei nici până acum Moldova. Mulți din cei care locuiau la 2-3 km de centru, nu credeau că vom reusi, chiar dacă deja începusem activitatea.
Eram prea naivă și credeam că la momentul când fac ceva pentru comunitate, toți vor fi deschiși spre cooperare, însă m-am înșelat mult, negativitatea, simțul omeniei multor agenți economici cu care am activat în timpul construcției mi-au lăsat nu cele mai bune amintiri. Pină la urmă am reusit, am învaățat din experiență și am reușit să găsesc și să aleg oameni cărora le pasă întradevăr. Cel mai îmbucurător este că la moment, în Râșcani se simte unitatea în comunitate pe diverse proiecte.
Obstacole au fost multe, foarte multe și încă mai persistă, însă nu ne ajunge timp să le enumerăm pe toate, în 2017 va aparea o carte scrisă de mine despre această experiență.
Natalia Ghilașcu: Câte persoane cu dizabilități au beneficiat de sprijinul organizației pe care o conduceți și dacă vă gândiți să extindeți aceste proiecte și în alte regiuni?
Victoria Dunford: MAD-Aid, precum și Moldova AID, de la început activează pe întreg teritoriul țării. Nu am numărat niciodată numărul beneficiarilor, sunt mii de copii și adulți. Centrele care au beneficiat de coperare cu noi au fost Centrul “Dumitru Musteață”, satul Mihăileni, Râșcani, Centrul Tony Hawks Chisinau, Orfelinatul din Costești, Hâncești, Azilul de Bătrâni Râșcani. Spitalul Orășenesc Râșcani, Centrul Mamei și Copilului Chișinău, Spitalul Oncologic Chișinău, și multe altele care de-a lungul anilor se mai uită.
La Centrul Phoenix beneficiază în jur de 35 copii cu dizabilități din 8 localități în Centrul de zi și 120 copii la Centrul de Intervenție și Reabilitare din regiunea nord.
Natalia Ghilașcu: Necesitățile din Moldova sunt mari, de exemplu, 1800 de persoane cu dizabilități se află în lista de așteptare pentru ajutoare și pentru a beneficia de un scaun rulant. În viziua dvs, care ar trebui să fie sprijinul din partea Guvernului sau autorităților locale pentru aceste familii?
Victoria Dunford: 1800 persoane în așteptare este cifra oferită de catre CREPOR, organizația de stat, direct responsabilă pentru aprovizionarea cu scaune rulante în Moldova. Pe lista noastră de așteptare sunt circa 150 de persoane cu necesități de difeirte dispozitive pentru mobilitate și, de obicei, încercăm cel mult într-un an să rezolvăm toate cazurile.
Guvernul și autoritățile ar trebui sa recunoască seriozitatea problemei. Am evaluat în vara 2016 circa 200 persoane cu dizabilități din toate comunitățile raionului Râșcani și Edineț și ceea ce ne povesteau echipele care au lucrat în teritoriu te lasă fără cuvinte și fără speranță. Cazuri sunt multe și diferite, fiecare are nevoie de abordare separată. Nu e de datoria Guvernului să rezolve toate problemele, însă, prin recunoașterea problemelor și activând intens cu diaspora, cu societatea civilă, cu asistentii sociali, s-ar putea simplu de rezolvat multe probleme din țară.
Natalia Ghilașcu: Credeți că președinția Republicii Moldova ar trebui să fie mai atentă atunci când sunt decorați oameni de valoare pentru țara noastră?
Victoria Dunford: Nu știu! Locuind în Marea Britanie deja de 10 ani și observând cât de mândri sunt ei cu toți cetățenii care obțin rezultate în orice colț al lumii, mi s-ar părea că e puțin ceea ce fac autoritățile Moldovei. Nu cunosc motivul, politica internă, protocoalele și cine sunt considerați pentru conducerea noastră oameni de valoare pentru tară?!!
Natalia Ghilașcu: De ce avem puțini oameni din diasporă sau chiar acasă, care să se implice mai mult în aducerea schimbărilor pozitive în societate?
Victoria Dunford: Oamenii sunt dezamăgiți, în mare parte. Daca s-ar face o statistică câți membri ai diasporei din cei rămași acasă au încercat să investească în afaceri, sau chiar în proiecte sociale, însa nu au avut curajul și timpul necesar ca să se lupte cu fiecare în parte, sau au părăsit pentru a doua și a treia oară țara, numărul acestora ar fi destul de mare. Au pierdut investiții, au pierdut încrederea.
Sunt și oameni indiferenți care, pur și simplu, se bucură că le este bine astăzi unde sunt și uită că undeva stă un copil flamând la geam.
Natalia Ghilașcu: Dacă e să comparăm calitatea vieții persoanelor cu dizabilități din Moldova și a celor din Marea Britanie, câți ani ne-ar trebui ca să ajungem la standrade egale?!!
Victoria Dunford: Nu se poate de comparat la moment, lucrurile s-ar schimba în câțiva ani daca s-ar munci împreuna, însă, cu atitudinea existentă la moment, cred că nici 50 de ani nu ne ajunge. Marea Britanie este o țară exemplu pentru respectarea și promovarea integrării persoanelor cu dizabilități, toleranța și atitudinea englezilor, abordarea egală este de invidiat. Sunt multe momente când cu tristețe mă gândesc de ce copiii din Centrul Phoenix nu s-au nascut aici ???!!
Ce schimbări majore ar trebui să se întâmple în Moldova pentru a deveni o societate mai progresistă, iar implicarea celora de peste hotare să fie încurajată?!
Victoria Dunford: Implicarea tuturor actorilor cu aceeași dăruire și atitudine, cu respect reciproc. E simplu de plâns și de învinuit doar conducerea, care are o vină destul de mare în tot procesul, însă e timpul să acționam din ambele părți.
Pentru ca implicarea celor plecati să fie încurajată, în primul rând, e ncesar ca Guvernul să recunoască că e nevoie de implicarea lor, și apoi să susțina și să încurajeze orice idee. E timpul să trecem de la mentalitatea că “așa e legea” la abordarea că legea o facem noi și e timpul să fie făcuta pentru beneficiul poporului. Este necesar ca poporul să fie egal sau chiar mai presus decât conducerea, pentru că el alege și nu invers. Sunt adepta că ‘schimbarea începe de la noi, de la fiecare” și e posibil, chiar și să obții “British Empire Medal”!
Va multumesc!
Acest interviu a fost realizat cu susținerea Biroului pentru Relații cu Diaspora, în cadrul Programului Diaspora Engagement Hub, al proiectului ”Consolidarea cadrului instituțional al Republicii Moldova în domeniul migrației și dezvoltării”, implemetat în parteneriat cu OIM Moldova și finanțat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC). Opiniile exprimate de autor nu sunt neapărat împărtășite de către fondator.
