Gabriela Ciobanu, Bologna
Gabriela Ciobanu, Bologna

O tănără moldoveancă de 17 ani și-a prezentat prooriul proiect fotografic la TEDxYouth Bologna, unde a emoționat publicul prin inițitivele ingenioase de a reda istoria oamenilor din Moldova. Hands of Moldova face parte dintr-un proiect media prin care mâinile oamenilor forografiate de tânără expun o poveste despre viață.

Gabriela Ciobanu, te felicităm cu prestația de la [email protected], unde ați prezentat o inițiativă destul de ingenioasă, și anume Hands in Hand (Mână în mână). Cum a luat naștere ideea de a lansa un proiect media fotografic despre mâinile persoanelor, prin care redați personalitatea acestora?

Gabriela Ciobanu: Proiectul meu fotografic se numește “Hands Of Moldova: Humanity and Acceptance go hand in hand”. Am făcut această alegere pentru a reda un joc de cuvinte. Ideea a născut în vara anului 2015, in timp ce eram deja stabilită cu traiul și cu studiile în Italia. Țineam și încă țin mult la țara mea natală și mi-am zis că mulți compatrioți aveau povești de viață de împărțit cu restul lumii, iar mâinile au fost alese pentru că intenția era să public declarațiile în mod cât mai anonim posibil și de altfel cicatricile și semnele din naștere de pe mâini pot dezvălui mult mai mult decât un chip.

Natalia Ghilașcu: Publicați istoriile oamenilor care vă inspiră pe o pagină de Facebook Hands of Moldova de ce ceva timp. Ce urmăriți să redați prin aceste fotografii și cum derulează acest proiect în prezent?

Gabriela Ciobanu: Obiectivul care a fost la baza proiectului de la bun început este sensibilizarea. Deseori ne regăsim încărcați de propriile griji, iar asta ne face să uităm că există oameni cu aceleași chinuri. Ideea e să trezesc empatie și să deschid o convesație, un impuls de reflexie între poza intervievatului și spectator. La moment, mă ocup de istoriile celor din diaspora moldovenească. Mă hrănesc cu spusele celor ce au reînceput viața de la zero spre un viitor mai bun, iar între timp două prietene de ale mele s-au oferit să mă ajute să continui activitatea în Chișinău, paralel cu cea din Italia. Visul meu ar fi să aducem un astfel de impact, pe cât să ne extindem în mai multe țări ale lumii și să nu ne limităm la comunitatea moldovenilor. Pagina s-ar putea transforma în “Hands Of The World”.

Gabriela Ciobanu
Gabriela Ciobanu

Natalia Ghilașcu: Ce ne poți spune despre chipurile oamenilor pe care i-ai intervievat până acum și care sunt istoriile care te-au captivat cel mai mult?

Gabriela Ciobanu:  Fiecare persoană are ceva extrem de interesant de împărtășit. Obiectivul meu a capturat de la amintiri de război până la acceptarea propriei orientări sexuale.

Natalia Ghilașcu: Fotografia este una din pasiunile tale, cum ai ajuns la această realizare și unde te regăsești profesional în viitorul apropiat?

Gabriela Ciobanu: Fotografia a apărut în viața mea inițial ca un moft. Am adunat bani timp de un an și mi-am cumpărat un aparat foto un pic mai performant când aveam 15 ani. Cu timpul, însă, am înțeles că capturarea momentelor imtime, naturale și rupte din viața de fiecare zi e ceea ce-mi place să fac cel mai mult. Așa am învățat funcțile de bază și am început să fotografiez, până nu a apărut Hands. Într-un an jumate termin liceul, iar speranța e să mă specializez în jurnalistică.

Natalia Ghilașcu: La cei 17 ani ai ocazia să înveți în Italia, unde ești stabilită cu familia. Cum ai primit vestea că vei urma studiile într-o altă țară și care sunt aspirațiile tale într-o nouă societate? Ce studii urmezi?

Gabriela Ciobanu: Astfel de schimări sunt mereu destul de dramatice, mai ales pentru o fetiță de 12 ani. Dar așa cum m-am adaptat eu, așa s-au adaptat alți mii de adolescenți care și-au urmat părinții peste hotare. A fost greu inițial, dar înțeleg acum, la aproape 18 ani, că a fost o decizie înțeleaptă din partea mamei. Acum dispun de oportunități mai vaste, parteciparea la [email protected] de exemplu, Lmifini. La moment îmi finisez studiile la un liceu de limbi în Vicenza, și studiez Engleza, Franceza, Italiana și Chineza.

Hans of Moldova
Hans of Moldova

Natalia Ghilașcu: Circa 25.000 tineri din Moldova s-au stabilit cu traiul în Italia, unde merg la o școală sau la o universitate. Cum privești exodul tinerilor din Moldova si cum te gândești ca aceștia să facă parte din noul tău proiect media?

Gabriela Ciobanu: Fiind precoupată de diasporă, inevitabil am avut de a face cu tineri ca și mine. Bucuria cea mai mare am simțit-o când am auzit de la mulți dintre ei că au ambiția să își facă studiile aici ca mai apoi să se întoarcă acasă cu idei și investiții. Cam acesta și este planul meu la moment. Cine dacă nu noi, tinerii, va avea grijă de țară?

Natalia Ghilașcu: Care au fost reacțiile publicului care te-au urmărit la [email protected] și a miilor de oameni care au vizionat clipuri cu prezentările tale?!! Ai avut emoții?

Gabriela Ciobanu: Emoții sunt, într-adevăr, puțin spus. În timpul ultimei repetiții, greșisem discursul de câteva ori iar noaptea dinaintea evenimentului am petrecut-o repetând. În fine, mulțumită acestor emoții am reușit să duc la bun sfârșit prezentarea, iar după ce am părăsit scena câțiva oameni din public s-au apropiat să-mi spună cât de mult i-au atins vorbele mele. Misiune completată aș spune eu.

Natalia Ghilașcu: Cine din liderii din lume te inspiră cel mai mult și care este exemplul personal care ai vrea ca alții să-l urmeze?

Hands of Moldova
Hands of Moldova

Gabriela Ciobanu: Niciodată nu cred că am avut un ghid pe care să-l fi urmat și admirat cu ardoare. Sunt genul de om ce face tot posibilul ca să absoarbă câte ceva de la fiecare om pe care-l întâlnește și modelul meu momentan sunt eu în zece ani. Iar ca acest truc psihologic să funcționeze, modelul de peste 10 ani voi fi eu în alți 10 ani. Dar dacă există un activist ce m-a inspirat să-mi continui drumul, păi e Andrew Solomon, un lector și un ambasador al comunității lgbt din America. A fost și el un TED speaker și l-am menționat și în discursul meu.

Gabriela Ciobanu: Ai menționat că te-ai considerat discriminată într-un cerc de colegi pentru că ești de o altă origine etnică decât aceștia. Cât de des te pomenești în situații de acest gen și de ce ar fi important ca diversitatea să fie privită ca o valoare în sine?

În ultimul timp admit că mi se întâmplă din ce în ce mai rar. Asta datorită faptului că îmi aleg anturajele cu mult mai mare grijă. Când am fost propulsată într-o țară nouă fără să știu o boabă în limba respectivă, nu aveam puterea de a alege, și se știe, copiii pot fi cruzi uneori. Am înțeles cu timpul acest fapt, dar diversitatea este indispensabilă. Începând de la un grup de prieteni până la un interviu pentru un job nou. Să fiu de o altă proveniență, ceea ce fusese inițial sursa mea de întristare s-a dovedit a fi de un mare ajutor în contextul academic. Cu ajutorul limbii române, de exemplu, înțeleg semnificația a mai multor cuvinte franceze fără să le fi văzut înainte, iar mulțumită traiului într-o țară ex-sovietică, dețin bazele limbii ruse, ce este extrem de căutată în Europa. În concluzie, încurajez toți tinerii să-și îmbrățișeze ceea ce acum par a fi defectele proprii pentru a le da un sens nou și pentru a-i caracteriza ca personalități.

Vă mulțumim și vă urăm multe succese! 

Acest interviu a fost realizat cu susținerea Biroului pentru Relații cu Diaspora, în cadrul Programului Diaspora Engagement Hub, al proiectului ”Consolidarea cadrului instituțional al Republicii Moldova în domeniul migrației și dezvoltării”, implemetat în parteneriat cu OIM Moldova și finanțat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC). Opiniile exprimate de autor nu sunt neapărat împărtășite de către fondator.

Comments

comments

Publicitatea ta