Numărul alegătorilor pentru prezidențiale, mai mare decât numărul populației

1695
foto: Unimedia
foto: Unimedia

Alegerile Președintelui Republicii Moldova prin vot direct vor avea loc la 30 octombrie 2016. Atunci va avea loc primul tur al alegerilor. Pragul minim de participare pentru primul tur este de 1/3 din numărul cetățenilor înscriși în listele electorale.

În cazul în care nu este ales niciun candidat cu votul a minim 50% + 1 din alegători, va fi organizat turul doi. Acesta va avea loc pe data de 13 noiembrie 2016. La turul doi de scrutin vor participa primii doi clasați în primul tur. În turul doi nu există prag minim de participare.

Persoanele care vor dori să voteze la alegerile prezidențiale la o altă secție de votare decât cea la care este arondat, pot depune cereri privind declararea locului nou de ședere până la data de 29 septembrie 2016 inclusiv.

Potrivit CEC, cererea poate fi depusă la autoritatea administrației publice locale din localitatea în care dorește să voteze.

Aceasta poate fi depusă personal, la prezentarea actului de identitate în original şi în copie. Declaraţiile depuse la scrutinele anterioare nu mai sunt valabile.

Comisia Electorală Centrală (CEC) a anunțat că numărul total de alegători înscriși în Registrul de Stat al Alegătorilor (RSA) la data de 22 august 2016 este de peste 3,2 milioane. Potrivit datelor preliminare ale ultimului recensământ, în Republica Moldova nici măcar nu trăiesc atâția oameni. Astfel, reiese că numărul alegătorilor pentru prezidențiale este mai mare decât populația țării.

Comisia Electorală Centrală anunță că din numărul total de alegători incluși în RSA, doar 2 853 802 de cetățeni cu drept de vot sunt atribuiți pe circumscripțiile electorale, în timp ce restul „cuprinde persoanele fără reședință și cetățenii cu drept de vot domiciliați în unităţile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului, aflate provizoriu în afara controlului suveran al autorităţilor constituţionale ale Republicii Moldova”, precizează CEC.

sursa: alegeri.md
sursa: alegeri.md

Rezultatele preliminare ale Recensământului populației și locuințelor desfășurat în luna mai 2014, făcute publice de Biroul Național de Statistică, arătau că în R. Moldova populația țării a scăzut la 2 913 281 de persoane, în pofida faptului că la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 au fost înregistrați 3 226 446 de alegători. Rezultatele finale ale recensământului vor fi făcute publice abia în primăvara lui 2017.

Comments

comments