Sute de migranți revin acasă de Zilele Diasporei pentru a contribui la prosperarea localităților de baștină

0
282

 

1 (40)Migranții originari din cele 25 de localități se implică, alături de autoritățile locale, în soluționarea problemelor comunității, pentru că își doresc condiții mai bune de viață pentru cei rămași acasă. Astfel, în premieră, Zilele Diasporei se desfășoară pe 19-21 august 2016, unde participă și autoritățile publice locale.

Potrivit unor primari, aceste activități sunt o ocazie perfectă de a interesa și de a atrage migranții în dezvoltarea infrastructurii locale, crearea serviciilor pentru copii și persoane în etate, lansarea afacerilor. Primăriile organizează aceste întâlniri în colaborare cu 25 de asociaţii de băştinaşi create recent.

La Cărpineni au avut loc o serie de întâlniri cu băștinașii. „Am fost bucuroși să discutăm cu circa 80 migranți reveniți acasă pentru scurte vacanțe. Am avut întâlniri și discuții foarte productive despre dezvoltarea locală, deoarece consătenii plecați au puncte de vedere inovative, pe de o parte, iar primăria cunoaște problemele reale din comunitate, pe de altă parte. Astfel, construim o sinergie atât de necesară la nivel local”, spune Ion Cărpineanu, primarul localității.

Zile ale ușilor deschise la instituțiile publice, schimburi de experiență între migranți și localnici, sărbători gastronomice cu participarea migranților și localnicilor, expoziții de fotografii în aer liber, Hora satului, excursii, expoziții de fructe și legume crescute în localitate – sunt doar câteva dintre activitățile planificate de primării pentru a consolida legătura cu băștinașii și a-i familiariza cu problemele locale.

„Toate aceste activități au menirea să întărească relația de parteneriat dintre cetățenii plecați și autoritățile publice locale. Astfel, migranții și băstinașii plecați din localitate sunt informați despre problemele comunității, li se consultă opinia asupra priorităților și pot contribui financiar sau cu expertiză la soluționarea acestora. Doar astfel migrația poate fi pusă în serviciul dezvoltării locale”, susține Olesea Cazacu, managera proiectului Migrație și Dezvoltare Locală.

Legătura cu băștinașii plecați este menținută permanent. Cu sprijinul MiDL, au fost create pagini web, conturi pe rețele de socializare ale celor 25 asociații de băștinași și platforme de transmisiune online ale activităților autorităților locale.

„Nu am uitat de consătenii noștri care nu vor putea fi prezenți în sală. Întâlnirile, unde discutăm dezvoltarea locală cu cei reveniți acasă, sunt transmise on-line pe site-ul primăriei și pot fi urmărite de băștinași, din orice colț al lumii. Experiența arată că acesta este un instrument foarte eficient și ne propunem să-l folosim și mai mult pentru a implica băștinașii plecați din sat și a dezvolta localitatea cu sprijinul lor”, susține Silvia Țurcanu, primara de Chișcăreni, raionul Sângerei.

Pentru prima dată, primăriile participă la Congresul Diasporei, iar beneficiari și parteneri ai programului Migrație și Dezvoltare Locală – la Forumul de Afaceri al Diasporei și Forumul economic al diasporei, organizate de Biroul pentru Relații cu Diaspora. Toate acestea pentru a stimula cooperarea autorităților locale cu băștinașii plecați din localitate, în vederea dezvoltării satelor și orașelor din țară.

Comments

comments

Publicitatea ta