O tânără cercetătoare din Republica Moldova, stabilită în prezent în Belgia, Cristina Boboc, consideră că naționalismul nu mai este o soluție, este mai degrabă o limitare, făcând referire la migrația concetățenilor noștri peste hotarele țării. Se consideră că locuiește într-un sat global, după aproape zece ani petrecuți în afara țării, iar Moldova ar trebui să fie mai atractivă pentru propriii cetățeni.

Natalia Ghilașcu: Cristina, ai dedicat mult timp studiilor, ai fost mereu în căutare de sine la alegerea unei facutăți și te-ai oprit la antropologie și arhitectură. Prin ce te captivează aceste domenii și cum te gândești să aplici aceste cunoștințe pe viitor?

Cristina Boboc: Nu m-am gândit niciodată până acum că aș fi fascintă de arhitectură, dar îmi plac la nebunie casele. Îmi place să mă uit la fațada unei case sau prin geamul unui apartament și să-mi imaginez povești ale persoanei căreia îi aparține locul respectiv.

Creez povești în mintea mea despre locuitorii unei case, a unui apartament, ce fac, cu ce se ocupă, ce vârstă au. Exact ca atunci când vorbești la telefon cu o persoană necunoscută și încerci să ghicești cum arată, ce haine poartă, ce culoare au ochii doar auzindu-i vocea.

Proiectele mele de cercetare s-au legat aproape întotdeauna de arhitectură, într-un fel. Există un punct de întâlnire între arhitectură și antropologie, iar acesta se cheamă locuire.

Locuim după niște tipare sociale care se integrează într-un conext social și într-o anumită perioadă. Casa este o prelungire a sinelui, dar un sine care locuiște într-o anumită perioadă de timp, face parte dintr-o categorie socială, are niște aspirații etc.

Spațiul pe care îl locuim spune inifinit de multe lucruri despre noi. Chiar acum câteva zile, în trenul dintre Napoli și Calabria, participam pasiv la discuțiile încinse între călătorii din compartimentul meu.

O doamnă străbunică cu experiență, după cum s-a prezentat, își dăscălea partenerele de dialog mai tinere: „casa este ca sufletul, cum ți-e casa așa ți-e și sufletul, eu o țin curată și îmi place să o îngrijesc. Iar când ies, chiar și pentru a merge la cumpărături îi zic: „ciao, tesoro, a presto”.

Vezi, metehnele meseriei, în antropologie faci teren oricând, oriunde, chiar și când ești în vacanță, sau poate mai ales când ești în vacanță. Mă specializez pe o zonă, Caucazul de Sud, lucrez mai mult la tematica despre Azerbaidjan, dar mi-ar plăcea să îmi extind aria de cercetare spre Georgia, Armenia, dar și Iran.

Natalia Ghilașcu: Valoarea monumentelor istorice din Moldova sunt trecute cu vederea de către autoritățile locale, de multe ori, investițiile pentru a le restaura sunt foarte mici. Dacă e să comparăm modul de gestionare a obiectelor arhitecturale din țara noastră și cele din Belgia, unde studiezi la moment, ce te-ar surpinde?

Cristina Boboc, sursa: colecție Bacebook
Cristina Boboc, sursa: colecție Bacebook

Cristina Boboc: M-ar surprinde dacă ar fi altfel. Din păcate aceasta este o tendință în majoritatea țărilor post-comuniste și post-socilaliste. A te îngriji de patrimoniu și a o face bine este un indicator al maturității și bunăstării. Nu știu dacă există o formulă perfectă în prezervarea și promovarea patrimoniului, dar cu siguranță degradarea, voită sau nu, și demolarea clădirilor de patrimoniu produc răni în identitatea noastră colectivă.

E un paradox, pe de o parte blamăm construcțiile din perioada sovietică pentru hidoșenia lor, iar pe de altă parte, demolăm și cele câteva urme de patrimoniu pe care sovieticii n-au reușit să le demoleze, demolăm pentru a construi blocuri și centre comerciale la fel de hidoase ca cele sovietice și poate chiar mai nesigure.

O facem în numele „progersului” și al „modernizării”, de fapt repetăm un discurs și o practică pe care o negăm, e un paradox, din păcate e o practică recurentă în majoritatea țărilor cu care am împărțit istoria la un moment dat.

Natalia Ghilașcu: Ești plecată din Moldova de câțiva ani pentru a face cercetări peste hotarele țării. Mulți tineri care au avut această experiență au tendința de a rămâne în țara unde au studiat, pentru că beneficiile profesionale sunt mai mari. Crezi că se merită să te gândești să revii acasă după experiența acumulată în Belgia sau Azerbaijan?

Cristina Boboc: Cred că în primul an după ce pleci, toate gândurile îți sunt îndreptate spre casă, tot ce înveți nou, tot ce faci, te gândești cum ai putea să aplici asta acasă. Apoi vine perioada în care nu mai știi foarte bine ce înseamnă acasă, te gândești că te-ai putea întoarce, dar ai mai sta vreo câțiva ani, dar cu cât stai mai mult, acasă se mută încet spre locul în care ești.

Prieteniile pe care le-ai lăsat devin mai fragile, te legi de oameni noi, de locuri, te dezrădăcinezi și te prinzi în alt loc. După 12 ani de la plecarea de acasă și la a patra țară, parcă nu mai fac planuri de viitor legate de un loc. Sunt acasă aproape oriunde stau mai mult de o lună.

Dar nu cred că ar trebuie să ne preocupe atât de mult probabilitatea „întoarcereii la baștină” a celor plecați. E cel puțin infantilism dacă mai credem astăzi în romanticismul întoarcereii la origini și a sacrificiului de sine pentru binele țării, cum am tot auzit.

Depinde de ceea ce faci și ce vrei să faci, Moldova poate fi o țară plină de oportunități, cum la fel de bine poate fi total sterilă. Am colegi care s-au întors după ani buni de studii în afara țării și fac lucruri minunate, chiar îmi vin în minte câteva nume pentru care am toată admirația.

Totul depinde de ceea ce faci și cât de împăcat ești cu ceea ce faci. Abia când vom reuși să depășim pașoptismul și romanticismul de secol XIX și vom vedea dincolo de frontierele naționale, abia atunci vom deveni utili.

Cred că astazi, nu se mai pune problema ce pot face pentru propria țară, ci ce pot face pentru celălalt, pentru noi toți indiferent unde ne aflăm. Naționalismul nu mai este o soluție, este mai degrabă o limitare. Trăim într-un sat global, vorba lui McLuhan.

Natalia Ghilașcu: Ce crezi că ar lipsi cetățenilor din Moldova pentru a deveni o țară mai atractivă pentru propriii săi băștinași, dar și pentru vizitatorii din Europa și alte țări?

Cristina Boboc: Moldova ar trebui să fie mai atractivă pentru propriii cetățeni. E o dezbatere destul de complexă aici, iar pentru început, ar trebui să vedem și ce se ascunde sub vârful aisbergului.

Cristina Boboc, sursa: colecție Bacebook
Cristina Boboc, sursa: colecție Bacebook

Contrar tuturor prejudecăților, Moldova rămâne o țară atractivă pentru proprii cetățeni. Probabil, alarma se trage din cauza migrației masive din Moldova spre țările Uniunii Europene sau a Federației Ruse, dar aici cred că vedem doar exodul concetățenilor fără a ține cont de remitențele care intră în mod constant, de invetistițiile atât ale migranților moldoveni, cât și ai cetățenilor străini influențați să investească în Moldova ca urmare a migrației (în special investițiile de tipul business-ului mic și mijlociu, călcâiul lui Ahile al economiei moldovenești).

Remitențele leagă migrantul de țara de origine, dar mențin și prospecțiile de viitor, investițiia în case, în gospodărie, utilaje agricole etc., indică tocmai probabilitatea unei întoarceri.

Moldova pentru ceilalți. Moldova are un mare avantaj, este printre țările binecuvântate de ceea ce îmi place să numesc „turism curios”, e un tip de turism reponsabil în care călătorul caută să descopere, nu să i se ofere.

Ceea ce lipsește este oarecum evident, infrastructura. Cât de ușor este pentru un turist străin să ajungă la Rezervația Moara Domnească, de exemplu, ce posibilități de cazare are în zonă? Cred că un proiect bine pus la punct de turism sustenabil bazat pe agroturism ar fi o soluție optimă, iar pentru asta Moldova este chiar un teren fertil.

Un alt model pe care îl tot repet de câte ori am ocazia este Teach and Learn with Georgia, idea proiectului este să ofere burse tinerilor din diferite țări pentru a preda limbi străine în Georgia, în special engleză. Este un proiect extraordinar de redescoperire reciprocă.

Moldovenii, odată ajunși în UE să munceacă sau să studieze, reușesc să se integreze și să se adapteze culturii și valorilor locale. În cazul tău, cît de ușoară a fost această tranziție?

La mine a fost o tranziție graduală. Am plecat întâi la București unde diferențele nu sunt chiar atât de mari, apoi la Baku, vreo câteva luni la Milano, iar când am ajuns în Belgia cred că mi-a luat cel mult 3 zile să mă adaptez.

Captură de ecran din 2016.08.02 la 23.35.50Natalia Ghilașcu: Ai o pasiune pentru fotografie și arhitectură, te-ai gândit să organizezi o expoziție pentru a-ți promova propriile lucrări atât în Blegia cât și în Moldova?

Cristina Boboc: Nu mă gândesc la asta acum. Sunt un diletant în fotografie, poate dacă ar fi să fac un master în antropologie vizuală, dar discuția devine ipotetică.

Natalia Ghilașcu: Cât de interesată este diaspora din UE să participe la alegerile prezidențiale din această toamnă în Moldova și la ce schimbări esențiale vă așteptați?

Cristina Boboc: Nu cred că sunt în măsură să vorbesc în numele diasporei pentru că nu am simțit niciodată nevoia de a îmi căuta un grup de apartenență după criterii de origine. Am în jurul meu oameni cu care împart niște valori comune indiferent de naționalitate. Dar dacă mă întrebi la ce schimbări mă aștept eu, din păcate, nu sunt foarte optimistă în ceea ce privește viitorul apropiat în Moldova. Mi-ar placea să văd mai mult inițiativă și spirit civic, să văd mai puțină docilitate.

Natalia Ghilașcu: Vă mulțumesc!

Acest interviu a fost realizat cu susținerea Biroului pentru Relații cu Diaspora, în cadrul Programului Diaspora Engagement Hub, al proiectului ”Consolidarea cadrului instituțional al Republicii Moldova în domeniul migrației și dezvoltării”, implemetat în parteneriat cu OIM Moldova și finanțat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC). Opiniile exprimate de autor nu sunt neapărat împărtășite de către fondator.

Comments

comments

Publicitatea ta