“Mergem într­-o direcție greșită și cu cât mai mare este viteza, cu atât este mai dificil să oprești acest vehicol”

0
1510
Lilian Negură, profesor, Universitatea fin Ottawa, Canada
Lilian Negură, profesor, Universitatea fin Ottawa, Canada

Lilian Negură este cercetător în domeniul politicilor sociale, știine politice, drepturile omului, sociologie la Universitatea din Ottawa. A absolvit Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași în 1996, iar peste trei ani a emigrat în Canada, unde și­-a continuat studiile. Este deseori invitat să vorbească despre cercetările sale la conferințe internaționale, inclusiv în Republica Moldova. A publicat mai mult de zeci de lucrari științifice pe tema transformării reprezentărilor sociale în contextul noilor realități sociale și economice din Occident. Este interesat de problemele democratizării și modernizării cu care se confruntă R. Moldova.

Natalia Ghilașcu: Dle Lilian Negură, cum apreciați studiile din Canada și dacă le comparați cu cele din Moldova, ce diferențe majore de abordare în sistemul de învățământ observați?

Lilian Negură: Studenții din Canada au un statut important in sistemul universitar de aici, care este foarte diferit de cel din Moldova. Studenții compensează statutul ierarhic al profesorului, pentru că participă activ la evaluarea calității de predare a profesorului. La rândul lor, profesorii depind mult de nota de evaluare pe care o dau studenții.

Natalia Ghilașcu: Să înțeleg că studenții au un cuvânt de spus atunci când doresc să îmbunătățească unele aspecte în predarea cursului?

Lilian Negură: Studenții sunt respectați nu neapărat din cauza că evaluează profesorul, dar pentru ca sistemul de învățământ este astfel gândit incat studenții să fie o componenta importanta a sistemului. Studenții sunt mult mai implicați, participă la viața universitară și au sentimentul de responsabilitate mai mare, se simt importanți, pe lângă faptul că achită pentru studiile universitare.

Natalia Ghilașcu: În universitățile din Chișinău acest lucru este mai puțin vizibil?!! Credeți că rolul studenților este mai puțin apreciat?

Lilian Negură: La invitația unui pro-rector de la o universitate din Chișinău, am participat la o conferință in Republica Moldova și m-am uimit că studenții au fost aduși în mod silit în sala de conferință. Bineînțeles, era foarte multă lume, dar mi-am dat seama mai târziu ca aceasta participare masiva era de fapt artificiala. Doar acest gest demonstreaza deja lipsa de respect față de studenți, arată ierarhia care există între profesori și studenți, care afecteaza felul in care studentii se percep in cadrul sistemului de invatamant din Moldova.

Evaluarea prezenței la ore a studenților este percepută mai mult drept o practica de grădiniță decât una demna de o universitate. Stundenții sunt constienti mai mult de efectele care pot urma, dacă nu se prezintă la curs, decat de importanta implicarii lor in studii. Altfel spus, in Moldova, studenții sunt dădăciți ca niște copii inconștienți, sunt pedepsiți pentru absențe sau pentru lipsa de disciplină. Această situație denotă și nivelul de democrație din societate, caci oamenii simpli nu pot invata in astfel de sistem ca ei conteaza, indiferent de  statutul lor ierarhic.

Natalia Ghilașcu: Credeți că universitățile din Moldova ar trebui să aibă un rol mai mare în schimbările din societate, să participe mai activ în viața comunitară, politică și socială? Până la urmă, ce schimbări ar trebui operate în mediul universitar pentru a ridica calitatea studiilor?

Lilian Negură: Dacă comparăm universitățile din America de Nord, rolul principal al profesorilor nu este de a preda, dar de a cerceta, iar predarea este strans corelata cercetărilor efectuate. Fiecare profesor are un domeniu de cercetare și predă tot în domeniul în care se consideră competent. În acest fel, ei devin unici, iar ceea ce predau nu se repetă în alte instituții, pentru că investigațiile științifice sunt unice.

Politicile din universitate încurajează profesorii să participe la viața socială prin diverse pârghii, inclusiv prin evaluarea pe care o primesc, caci o parte considerabila din sarcina de munca prescrisa in contractul de angajare este dedicata implicarii sociale. Aici predăm doar patru cursuri pe an și avem mai mult timp pentru cercetare. În Moldova, profesorii nu au timp pentru a se implica in viata comunitatii lor, dar nici macar pentru a-și dezvolta competențele și mai putin pentru a contribui în domeniul științei.

Natalia Ghilașcu: Dacă veți avea ocazia să vă întoarceți să activați în domeniul academic, ce ați putea să îmbunătățiți și ce experiență ați putea să aplicați în Moldova?

Lilian Negură: În 2011 am avut o tentativă de a crea o filială a Universității din Ottawa în Moldova. Am discutat cu Ministrul de atunci al Educatiei, de fiecare dată când am bătut la ușă, porțile s-au dechis, am fost primiți bine, chiar plimbați în beciurile din Cricova. Cel mai interesant e că această vizită nu a dat roade. Motivele sunt greu de sesizat, rigiditatea administrative sau altceva, dar s-au găsit impedimente în reglementarea acestui proces. Până la urmă, este o rezistență la schimbare în mediul universitar. Universitățile din Moldova și-au pervertit misiunea, rolul lor s-a transformat în oportunități de business ca și nunțile. Ele furnizează doar diplome, un statut social minim în mentalitatea moldovenească, pe care părinții trebuie să-l asigure copiilor.

Natalia Ghilașcu: De ce s-a ajuns la o asemenea situație că valoarea diplomelor este denaturată în comparație cu cele din America de Nord?

Lilian Negură: Bugetul Universității din Ottawa este mai mare decât cel al Primăriei Chișinău, nu putem compara resursele financiare din instituțiile universitare din Moldova cu cele din America de Nord. Lipsa de resurse care să permita schimbările este un motiv pentru această perversiune, în plus, există persoane influente care își doresc să se mențină la putere. Noi mergem într-o direcție greșită cu o viteză enormă, și cu cât mai mare este viteza, cu atât este mai dificil să oprești acest vehicol.

Natalia Ghilașcu: Sondajele confirmă faptul că Moldova se îndreaptă spre o direcție greșită. Cine credeți că a propulsat această direcție și cum ar putea fi schimbată? Sunt șanse ca în Republica Moldova să se implementeze reformele, să fie respectată legea?

Lilian Negură: Cei care sunt responsabili de acest lucru sunt elitele politice, ei s-au aflat la putere până acum și aici mă refer la liderii de toate nivelele, directorii de școli, întreprinderi, bănci. Ei puteau să spună “NU” atunci când era cazul și puteau să evite interesele de gașcă. Moldova nu a avut o elită capabilă să-și asume responsabilitatea schimbarii spre bine.

Natalia Ghilașcu: În Moldova nu sunt lideri capabili să schimbe această direcție?

Captură de ecran din 2016.07.23 la 12.16.36Lilian Negură: Se pot găsi, nu pot pune la îndoială. Liderii care ajung în aceste funcții și care sunt capabili să facă față schimbărilor sunt insa înghițiți de acest sistem. E nevoie de lideri capabili care să facă față acestor situații, nu este ușor să funcționezi într-un sistem unde ești ostatic dacă nu respecți regulile.

Natalia Ghilașcu: Credeți că avem candidați suficient de puternici și capabili care să vă insufle încredere că vor putea face față mai multor provocări?

Lilian Negură: Sunt convins că în Moldova există personlități care pot să facă față acestor cerințe, dar în ce măsură aceste persoane vor putea lua puterea în mâini? Unica posibilitate pentru ei e să fie susținuți de oameni, pentru că sistemul știe să se protejeze și să perturbeze democrația. Ne trebuie un lider carismatic, nu doar competent, să aibă curajul să schimbe sistemul din interior.

Natalia Ghilașcu: De 17 ani, de când sunteți plecați din Moldova, mai sunteți mândru că sunteți cetățean al Republicii Moldova? Au plecat peste un milion de cetățeni ai țării noastre în toate statele dezvoltate unde își pot aplica cunștințele, experiența. Cum comentați această stare de lucruri?

Lilian Negură: Ca să spui că ești mândru, trebuie să ai argumente serioase, pentru că aici te compari cu oameni veniti din Germania, Franța, SUA, etc. Sunt mândru că m-am născut în Moldova, sunt atașat de țara mea și cred că va putea ieși din direcția greșită pe care a luat-o. Sunt convins că, deși este un stat mic, am creat valori importante și putem să contribuim la dezvoltarea omenirii. Trebuie să creăm insa o societate în care acești oameni ar putea să se manifeste în Moldova fără a fi izolați. Când lipsește moralitatea, oamenii buni nu au ce căuta acolo.

Natalia Ghilașcu: După 25 ani de la Independența Republicii Moldova, cetățenii moldoveni au șansa să revină acasă, să implementeze bunele practici, experiența acumulată? Ce i-ar atrage și ce i-ar îndepărta?

Lilian Negură: Rezultatele sunt limitate, dacă e să ne comparăm cu Țările Baltice, care tot au ieșit din spațiul URSS. Până acum, noi am exportat forță de muncă, îndeosebi, necalificată. Răspunsul trebuie să-l dea elitele politice. Este idealist să spunem că patriotismul va determina ca persoanele să revină acasă. Au plecat pentru că nu au putut să supraviețuiască. Ar trebui să fie creat un mediu favorabil ca ei să se întoarcă.

Natalia Ghilașcu: Guvernele precedente au încercat să atragă emigranții prin diverse programe. Credeți că aceste inițiative nu dau roadele așteptate?

Lilian Negură: Din păcate, în Moldova nu există o viziune strategică. Dacă ar exista mijloace de stimulare pentru ca cercetătorii să revină acasă, ar fi minunat, dar recompensa este de scurtă durată. Peste cinci ani, nu mai ai finanțare, trebuie să ai și încrederea că societatea avansează. Nimeni nu este interesat să fie departe de casă. Sărăcia îi determină pe oameni să plece. Sentimentul de nedreptate și lipsa de perspectivă îi determină pe oameni să nu se mai întoarcă. Oricum, eu rămân optimist că oamenii se vor lua în mâini și se vor produce schimbări. Unica posibilitate ca trenul să fie pus pe o direcție corectă este să fie mai aproape de UE, să se cupleze la alte opotunități.

Natalia Ghilașcu: Vă mulțumim și vă urăm multe succese!

Acest interviu a fost realizat cu susținerea Biroului pentru Relații cu Diaspora, în cadrul Programului Diaspora Engagement Hub, al proiectului ”Consolidarea cadrului instituțional al Republicii Moldova în domeniul migrației și dezvoltării”, implemetat în parteneriat cu OIM Moldova și finanțat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC). Opiniile exprimate de autor nu sunt neapărat împărtășite de către fondator. 

Comments

comments

Publicitatea ta